Subpage under development, new version coming soon!
Subject: Traim in Romania!
banca isi asuma riscul ca sa-ti de un credit pe care tu ai sansa sa nu-l mai poti plati, credit pe care banca il va vinde cu mult mai putin decat a dat. Tu iti asumi riscul valutar. parlamentul da o lege discriminatorie atunci cand spune ca este numai pentru persoanele cu credit in franci elvetieni. Cei care au luat in euro au aceeasi problema, dar ei nu ies in strada pentru ca sunt la un alt nivel.
Primele credite le-am luat in 2006 si am tot luat... pentru casa, mașina, electrocasnice, electronice, mobila, tot tacâmul.
Am avut însă grija sa ma îndatorez in așa măsura încât sa nu-mi depășească confortul si liniștea familiei.
Si am încercat sa le plătesc pe cat se poate in avans.
Cu primul credit am avut probleme, banca a crezut ca poate face orice... le-am demonstrat ca am dreptate, cu legea in mâna, fără a ajunge la tribunal... si am câștigat. Trebuie doar sa fi informat si sa nu pui botul la toate amenințările bancherilor.

De ce sa stai 5 ani sa iei o masina
As intelege, daca e o masina de pe care castigi bani, cu care sa lucrezi - un tractor, un camion ceva
dar nu inteleg cum cineva plateste pe o masina pe care o foloseste in scop personal (pentru a merge la birou / merge in concediu etc) si plateste pe ea banii pe care-i castiga in peste 1 an.
daca castigi 200E/ luna, nu-ti iei masina mai scumpa de 2000
daca castigi 1000 nu-ti iei masina mai scumpa de 10,000
Masina personala poate fi un moft, dar nu mai este demult un lux. Poti lua o masina buna si sub 5000 eur. Daca extrapolezi putin calculul gasesti si clienti pt masini de 50 mii eur, chiar daca ei sunt firme si nu persoane.
Pentru apartament, e putin diferit, ca na... zici ca platesti pentru casa ta, nu pentru chirie.
dar daca ai de gand sa faci copii si parintii (socrii) nu pot sa te sustina cu un avans la apartament / sa va ajute cu plata ratelor cateva luni pe an eu zic ca nu e o idee buna.
Depinde cat de repede il iei si cati bani faci in acel moment. Acum intreb retoric, ai prefera sa stai cu parintii sau in chirie pana la 35-40 de ani ? Eu nu.
si cea mai naspa mi se pare aia cu credit de nevoi personale, sau card de cumparaturi si cheltui ce nu ai pe mofturi (concedii, TV, smartphone)
Aici tind sa fiu de acord. Dar si aici pot aplica cei care desi au banii nu vor sa-i blochezi toti deodata. Si eu am facut asa.
dar na... sunt greu de educat oamenii.
Dar mai ales bancile as spune. Ma repet, creditul este foarte bun cand este inteles corect, cand este explicat si este acordat corect. Dar aici intervin problemele.
Pe de o parte este omul, care e tentat de ce are prietenul, vecinul si e normal sa vrea si el, astea cu toate ca, de multe ori, nu-si permite. Pe de cealalta parte parte e iar omul , din banca de data asta. Si pt el e normal sa faca tot felul de tertipuri pt a da creditul (pt ca asta i se cere si pt ca se pune o presiune f mare pe el). Si uite asa se ajunge la acordarea de credite nesustenabile. Si atunci sigur, creditul nu mai e bun.
Cine e de vina ? Nu pot decide eu. Hotarati voi, dar puneti-va si papucii omului din banca.
Dupa mine riscul valutar e o problema simpla. Ti-l asumi, il suporti. Nu banca e de vina pt ca nu ea controleaza cursul.
Necunoasterea unei legi te scuteste de efectele ei ? NU cred. E la fel si aici. Te duci sa iei credit pe 30 ani ? E toata viata ta. Cum sa nu te interesezi ce inseamna riscul valutar?! E de vina consilierul care abia a terminat facultatea si poate nici el nu intelege bine ce e cu riscul valutar, d-apoi sa-l explice corect altora ?
Am si eu prieteni care au luat franci dar si-au asumat. Au acceptat costuri la jumatate si o suma mai mare, asumandu-si riscul de valuta. Multi au inteles bine asta la acel moment. Dar au ales sa riste. Ehh, si acu banca de vina. Serios ?
Acu daca guvernantii decid ca noi toti sa ducem gaura lor, asa sa fie. Un nou caz social si atat. Deocamdata o vor duce doar bancile, expunerile pe franc nefiind atat de imp incat sa genereze vreun colaps.
Daca nu v-am plictisit putem dezbate cate vreti pe acest domeniu. Sa zicem ca vb din experienta.
(edited)

Si eu zic la fel, banca este o afacere, in afacere iti iei un risc. Mi se pare un pic enervant ca bancile nu au niciun risc, nu exista nicio pierdere. Corect ar fi sa-si asume si ei o parte din pierdere, dar fara interventia statului.
Te referi la riscul valutar sau in general ?
Valutar, e drept nu prea au. Pt ca si-l acopera. Iti pot explica cum, dar i-as plictisi pe ceilalti. Totusi e unul care probabil nu si l-au acoperit. Si anume riscul politic. Adica vine unul si spune ca francul tau nu mai face x lei cat zice piata, ca face x-3 lei cat facea acum 5 ani. Dar si acest risc e usor acoperit prin riscul de tara.
In general, bancile au gauri destule. Uita-te la rezultatele BCR si BRD din perioada 2012-2014. Sunt gauri imense. Inimaginabile pt multi. Unde sunt banii? Peste tot si nicaieri, oricum nu s-au intors la cei care i-au dat. A ca au avut si profit. E normal. La cati bani infuzeaza e normal sa scoata si bani. In sume absolute sunt sume mari, dar procentual nu cred ca e cel mai profitabil sector. Si unii mai si pierd (vezi VB si altii dinainte).

chiar daca statul da o lege prin care banca sa piarda ceva pe moment, pe termen lung nu pierde. O sa creasca costuri de intretinere, dobanzi sau vor ajunge in pragul falimentului cand statul va trebui sa plateasca (adica eu contribuabilul, ca statul nu are bani din alta parte) sau va falimenta
Totul tine de managementul bancilor locale. Daca o banca ar reactiona emotional, asa cum spui tu, ar iesi din piata (a mari dobanda cand concurenta e mare e similar cu colapsul de care tu vorbesti).
In Ro sunt majoritate banci puternic capitalizate extern , dar care majoritatea au un amangement local inert si care ar putea reactiona cum spui tu. Dar colapsul pe Romania ar fi acoperit in primul rand de banca mama si nu de contribuabilul roman.
In RO mai sunt si banci Romanesti de stat (aici e riscul mai mare pt contribuabili). Eventuale gauri ale lor sigur noi le acoperim. Dar vb doar de CEC si Exim. Altele mari nu cunosc.
Si ca sa inchid, un management sanatos spune sa-ti faci rezerve pt potentiale momente de criza (sau de pierdere). Astfel o masura politica ca si cea de care vorbim nu loveste aproape deloc in structura unei banci.

banca isi asuma riscul ca sa-ti de un credit pe care tu ai sansa sa nu-l mai poti plati
Nu stiu despre ce credite vorbim, dar mai toate sunt garantate 100%. La firma am avut si credit garantat 110% acum trei ani.

Pe langa faptul ca azi iei si 100 mii eur fara garantii poate sti ca valoarea unei garantii e una, iar valoarea pe care o recupereaza banca nu ajunge de multe ori nici la jumatate (si asta dupa 5 ani de procese).
Te rog sa ma ierti, nu vreau sa te jignesc, dar vorbesti ca un angajat al unei banci spalat pe creier ani intregi care e convins ca defapt face un bine. Nu exista 100 mii euro fara garantii. Te rog, lasa-ma cu ING, dai bilet la ordin avalizat, este tot o garantie.
Banca este o afacere, un business. Problema este ca din moment ce crediteaza statul, are influenta asupra lui. Ziceai ca nu poate influenta cursul? Nu cred asta, dar in fine. Ideea mea a fost alta, ca in orice afacere, ai riscuri. Banca nu are riscuri. Intotdeauna va avea clienti. Niciodata nu va falimenta. Niciodata nu pierde, daca pierde la recuperarea aceea de care pomeneai, recupereaza cu varf de la clientii buni-platnici.
Nu am nimic cu bancile, cred ca sunt un rau necesar uneori. Ma deranjeaza ca nu sunt lasate libere, sunt "too big to fail" cum ziceau.

Te iert. :)
Daca vrei iti trimit maine cel putin 100 de nr de tel si ii poti intreba pe toi ce parere au. Ca sa nu crezi ca vorbesc din vise.
Si da, ING are, Patria are si altii vor avea. BO avalizat e un servetzel mai dur. Dar ma opresc aici.
Normal ca lucrez in banca, era simplu de dedus. Iti spun sincer, m-as muta maine. Si poate o voi face in curand.
Da, banca e un busiess. Influenteaza usor statul cum spui , dar vin si masuri populiste pe care nu le mai pot controla. Votul e mai imp decat banca.
Eu nu o sa te jicnesc, dar sa sti ca bancile nu influenteaza cursul. Daca o fac, o fac ilegal (s-a intamplat in istorie, dar au fost consecinte). Dar poate ai alte info.
Zici ca niciodata nu va falimenta. Dar numeroasele falimente din sector ce au fost ? Sau vrei sa spui altceva ?
Pe final da din nou. Bancile si eu zic ca sunt un rau necesar. Nu sunt lasate libere in ce sens? Eu zic ca uneori sunt lasate prea libere (ma refer la reglementare). Atunci apar riscuri. Gandeste-te ca multe banci sunt in fapt colectori si redistibuitori ai banilor pe care ii au oamenii. Este o responsabilitate. NU cred ca ar fi bine ca o banca sa meraga in ce directie vrea ea.

Nu am zis ca bancile reactioneaza emotional, dar actioneaza similar (majoritatea). la noi nu mi se pare ca ar exista vreo concurenta nici la banci, nici la telefonie, nici la hiper-market-uri, toate actioneaza similar... "azi ieftinesc eu detergentii, tu fructele amandoi vindem".
nu-s adeptul de teorii ale conspiratiilor (in mare masura pentru ca nu as sustine ceva fara sa am probe sau sa cred eu) dar nici nu le exclud.
Imi vine greu sa cred ca miscarile financiare nu sunt controlate, ca cineva important nu a castigat de pe urma aprecierii francului. unele banci sunt salvate de stat, altele nu, iarasi, miscari din care "cineva" castiga.
legat de intrebarea ta de mai sus,
Acum intreb retoric, ai prefera sa stai cu parintii sau in chirie pana la 35-40 de ani ?
nu e o intrebare chiar retorica ... eu am 35 ani si stau in chirie, anul trecut mi-am mutat jobul din Valcea in Brasov. peste 2 ani, poate ma satur si de Brasov si vreau Timisoara, Cluj, Constanta, Targu Mures, ce fac cu casa din Brasov?
Daca ma da afara de la job, sau ma hotarasc sa plec sa lucrez din Malta, Luxemburg, Gibraltar ce fac cu apartamentul din Brasov? nu cunosc pe nimeni in care sa am incredere sa mi-l inchirieze, sa mai repare o teava, sa nu se darame. Pentru ce mi-as lua o casa undeva, de ce sa ma leg de un oras sau de un job ?

Senatul României a votat, astăzi, respingerea Ordonanței de Urgență 79/2016 privind reforma în sistemul sanitar promovată de Vlad Voiculescu și de Guvernul Cioloș.
În Biroul Permanent, senatorul PSD Șerban Nicolae a propus, în ultima clipă, introducerea votului pe Ordonanța 79, pe listă suplimentară, invocând faptul că ar fi primit raportul de respingere comun al comisiilor juridică și de sănătate din Senat (de găsit aici: http://www.senat.ro/Legis/PDF/2016/16L630CR.pdf).
Călin Popescu Tăriceanu a aprobat suplimentarea ordinei de zi în Biroul Permanent al Senatului, și, cu toată împotrivirea USR, majoritatea din jurul PSD a votat pentru.
În plenul Senatului, USR a reclamat faptul că este supusă dezbaterii și votului o lege care nu a fost studiată nici măcar un minut de niciun senator (în afară de cei din comisii). Popescu-Tăriceanu a trecut peste acest argument și a dat cuvântul reprezentantului Guvernului.
Acesta din urmă, o secretară de stat de la Ministerul Sănătății, a susținut în plen respingerea Ordonanței.
Senatul, prima cameră sesizată în acest caz, a considerat că trebuie ELIMINATE din legislația sanitară următoarele:
- reforma comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătății;
- reforma managementului de spitale din România;
- deschiderea managementului sanitar în spitalele clinice și către alte persoane în afară de cadre universitare;
- incompatibilitățile și conflictele de interese pentru manageri și alte funcții de conducere din spitale;
- depolitizarea managementului sanitar.
Așadar: în cinci minute de non-dezbatere parlamentară una din cele mai importante reforme din sistemul sanitar din ultimii ani a fost anulată de Senat. Urmează Camera Deputaților.
sursa:
https://www.facebook.com/vlad.alexandrescu.oficial/posts/642053922632518

totul e praf in ochi, toata lumea vrea sex si lupta cat poate
O sa incerc sa-ti raspund cat de argumentat si exemplificat pot.
Nu am zis ca bancile reactioneaza emotional, dar actioneaza similar (majoritatea). la noi nu mi se pare ca ar exista vreo concurenta nici la banci, nici la telefonie, nici la hiper-market-uri, toate actioneaza similar... "azi ieftinesc eu detergentii, tu fructele amandoi vindem".
Daca ai fost atent (desi recunosc ca am scris mult) si eu facusem 2 categorii: banci cucapital strain cu 'mame' puternice si banci locale (mare parte de stat). Cele 2 categorii reactioneaza in mare la fel in cadrul lor, dar diferit una fata de alta.
Bancile straine merg pe aceleasi linii pt ca au manageri 'multinationali' care au mers cam la aceleasi scoli si care au surse de finantare aproape aceeasi (EUR de pe piata UE). In criza se dau la fund ca sa nu riste si in boom vin cu promotii de-ti iau ochii. Cand dau , dau mai ieftin pt ca au resursa mai ieftina.
Bancile locale si cele externe mai mici (turcesti, gen Garanti) reactioneaza mult mai repede la piata, de regula finanteaza si in criza , dar mereu la costuri ceva mai mari . Pot da aici ex BT-ului care a finantat mult in criza si care acum are f multi clienti pe care toti colosii (brd, bcr, ucrdit, raiff) i-au ignorat in criza. Si oamenii stau si pe preturi mai mari pt ca sunt ajutati cand au nevoie cu adevarat si nu cand 'arata' imaculat pe financiare (cand nu prea au nevoie de bani).
Exista si banci intre cele categorii , dar cred ca e la fel si la supermarket (dincate stiu Cora e mai scump decat Kaufland, care e peste Lidl si Penny, etc >dar aici nu ma pricep si prefer sa nu ma pronunt).
Imi vine greu sa cred ca miscarile financiare nu sunt controlate, ca cineva important nu a castigat de pe urma aprecierii francului. unele banci sunt salvate de stat, altele nu, iarasi, miscari din care "cineva" castiga.
Probabil , dar nu ma pronunt , pt ca doar as specula.
Personal, dar neavizat, cred ca au castigat pe termen scurt elvetienii (care de regula au f multi bani si a caror putere de cumparare a crescut peste noapte). Dar pe lung, ei pierd la export pt ca au taiat din adaos ca sa ramana competitivi (crescand francul, le-a crescut costul de productie, in vreme ce la vanzare concurau cu piata EUR).
nu e o intrebare chiar retorica ... eu am 35 ani si stau in chirie, anul trecut mi-am mutat jobul din Valcea in Brasov. peste 2 ani, poate ma satur si de Brasov si vreau Timisoara, Cluj, Constanta, Targu Mures, ce fac cu casa din Brasov?
Cosmine, ai si copii ? Daca ai si sotie si copii si te muti asa iti inteleg pozitia. Dar cred (parere personala) ca majoritatea au sotie si copii care nu se muta mai mult de o data dintr-un oras intr-altul. Si cred ca majoritatea prefera sa aiba ceva al lor. Dar aici nu am pretentia ca am dreptate.
Daca ma da afara de la job, sau ma hotarasc sa plec sa lucrez din Malta, Luxemburg, Gibraltar ce fac cu apartamentul din Brasov? nu cunosc pe nimeni in care sa am incredere sa mi-l inchirieze, sa mai repare o teava, sa nu se darame. Pentru ce mi-as lua o casa undeva, de ce sa ma leg de un oras sau de un job ?
Se aseamana cu intrebarea precedenta. Ai putea de ex sa vinzi. Sunt mom in care piata e foarte lichida (cum e acum). Dar repet, cred ca deocamdata majoritatea romanilor nu fac ca si tine. In UE, se merge mult mai mult pe inchiriere , dar si asta implica initila o investitie a cuiva. Stiu oameni multi care in prezent cumpara imobile pt inchiriere pt simplul motiv ca nu mai merita sa tii banii in depozite.

E mult prea complicat, bataie mare de cap cu cumparatul de apartmanent.
chiar daca piata e lichida cum zici tu, tot o sa pierd destul de mult la revanzare. Daca imi aranjez eu apartamentul cum imi place, si mobilez, banii aia nu o sa-i mai scot niciodata.
copii inca nu am dar astept sa apara, dar daca o sa am, tot o sa vreau libertatea de miscare pe care o am acuma.
la noi in tara, consider ca nu este o piata concurentiala propriu zis, este doar la suprafata
legat de partea cu "proprietarii", mie chiar nu mi se pare un avantaj sa fi proprietar. e posibil totusi sa imi iau apartament in brasov in viitorul apropiat.
in alte tari se practica si mai putin, datorita "educatiei" a dorintei de a avea mai putine responsabilitati si mai multa libertate de miscare, dar si pentru ca taxele de succesiune ajung in anumite tari la 50% din valoarea "bunului".

https://en.wikipedia.org/wiki/Inheritance_tax
ma indoiesc
in romania eu am platit in jur de 5 % la un contract de vanzare cumparare