Subpage under development, new version coming soon!
Subject: Traim in Romania!
se apuca Badea sa rada de el.
o sa rada un parvenit in televiziune de un alt parvenit in televiziune...
o sa rada un parvenit in televiziune de un alt parvenit in televiziune...
eu nu cred ca o sa rada..asta nu e subiect sa razi de cineva...si nici cand s-a lovit de pom...nu a avut reactii urate...doar zavoreanca va spune de rau
prea multa tevatura, tipica ptr societatea romaneasca... daca producea acest accident un sofer necunoscut, fiti siguri ca se prezenta la stirile protv, ca o intamplare normala si neiesita din comun, .... atat de la Timisoara, Ilknur Pintilie ptr stirile protv, Andreea ai legatura!
+ 1 ..... stai sa vezi de acum ce o tine cu acest subiect ....
Nu sînt un „consumator“ al emisiunii Cîrcotaşii. Am căzut de cîteva ori, întîmplător, asupra unor secvenţe ale emisiunii cu pricina şi mi-am făcut o oarecare idee despre dnii Huidu şi Găinuşă. Cel puţin două lucruri pot spune în favoarea lor (cu o menţiune specială pentru dl Huidu). Mai întîi, n-am avut niciodată senzaţia unei apartenenţe politice radicale. Nu puteam spune – şi nu pot spune nici acum – de care parte mărşăluiesc cei doi combatanţi. Erau pro-guvernamentali? Erau pro-opoziţie? Nu ştiu. Iar această suspensie mă încîntă. Pe orice canal deschid televizorul ştiu, îndeobşte, cu cine am de-a face. Gazetarii noştri sînt, aproape fără excepţie, oameni politici. Combat mai abitir ca în Parlament. E clar pentru care tabără „activează“, e clar ce angajamente făţişe, secrete sau discrete au, şi asta garantează un ridicat coeficient de plictiseală al prestaţiilor lor. Or, dl Huidu n-a încercat niciodată să-mi bage pe gît o formă sau alta de partizanat, să mă înregimenteze în hachiţele şi idiosincrasiile sale. Nu m-a îndemnat la ură, n-a proferat blesteme, nu şi-a invitat adversarii să moară, n-a etalat fălos competenţe universale. Ai zice că e un minim al cuviinţei gazetăreşti. Dar la noi acest minim a devenit o raritate.
Al doilea lucru pe care îl pot semnala ca pozitiv în fragmentele de emisiune pe care le-am văzut este o anumită preocupare pentru limba română. „Cîrcotaşii“ erau între puţinii, dacă nu singurii, dispuşi să atragă atenţia asupra unor licenţe de exprimare prezente, pînă la saturaţie, în alte emisiuni. Un scrupul de asemenea rar, pe care l-am înregistrat cu satisfacţie. Una peste alta, am ajuns să-mi reproşez, la un moment dat, că scriu mereu despre liotele de moderatori, moderatoare şi redactori care mă indispun, seară de seară (nu, cum cred ei, pentru că înjură puterea, ci pentru că o fac atît de grosolan şi ineficient), dar nu scriu nimic despre cei cîţiva inşi mai cuviincioşi, care îşi văd de treabă cît de cît omeneşte.
Între timp, dl Huidu a trecut – şi continuă să treacă – prin momente grele. Mi-am spus, în cîteva rînduri, că nu merita. Dar dincolo de unele reflecţii, inevitabile, despre ghinion şi despre felonia destinului, ceea ce prevala era părerea de rău, compasiunea pe care o datorăm, în mod normal, oricărui om aflat în necaz. Am fost cu atît mai uimit să constat că şi după accidentul de schi din Austria, şi după tragedia rutieră de zilele trecute, „colegii“ dlui Huidu au reacţionat nemilos. S-au găsit voci (aceea, de pildă, a unui deşucheat personaj feminin) care să aplaude accidentul dintîi ca fiind bine-venit, o „pedeapsă“ pentru „prostie“. Victimei i s-a dorit dispariţia în anonimat, dacă nu direct moartea. În zilele din urmă, un prompt consens a stabilit, în toate mediile, că dl Huidu e defect, nomenclaturist, iresponsabil, „neica nimeni“ arogant, asasin etc. În tot acest vacarm, n-am auzit nici urmă de compătimire. Pot accepta că Şerban Huidu a fost imprudent pe pista de schi şi că a condus periculos pe DN1. Mă gîndesc cu groază la cele trei victime ale nesăbuinţei sale. Dar mă grăbesc să zic „Doamne, fereşte!“. Nimeni nu e scutit de imprudenţe (eventual fatale) şi orice conducător auto are pe creier un inventar cuprinzător al propriilor excese, al momentelor cînd şi-a pus în primejdie viaţa şi a primejduit-o şi pe a altora. Coşmarul oricărui şofer lucid este să se trezească brusc în situaţia unui criminal: fie din vina sa, fie din vina victimei, fie din vina sorţii. Doamne, fereşte! Lucruri teribile, neprevăzute, indigerabile se pot întîmpla oricui. Şi n-aş vrea să fiu în pielea dlui Huidu, indiferent dacă va face sau nu puşcărie, ştiind că va trăi tot restul zilelor sale cu trei morţi pe conştiinţă. O condamnare mai severă nu e de închipuit. În aceste condiţii, m-aş fi aşteptat să mă întîlnesc şi cu oarecari manifestări de milă. Reacţia firească, omenească, creştinească dinaintea unei asemenea nenorociri nu e aceea a urii dezlănţuite, a spiritului critic sîngeros, a răsucirii pumnalului în rana vinovăţiei. Trebuie să te poţi pune, o clipă, şi în locul celui năpăstuit, aşa cum te pui şi în locul celor care, în urma nefericitului impact, au pierdut rude şi prieteni.
În fond, ceea ce mă nelinişteşte este boala sinistră pe care astfel de întîmplări o scot la iveală într-o societate bolnavă: pe de o parte, disponibilitatea faţă de ură, resentiment şi atac, iar pe de alta, opacitatea cronică la compasiune. Incapacitatea vicioasă de a te îndura de aproapele tău.
articol scris de antrei plesu
Al doilea lucru pe care îl pot semnala ca pozitiv în fragmentele de emisiune pe care le-am văzut este o anumită preocupare pentru limba română. „Cîrcotaşii“ erau între puţinii, dacă nu singurii, dispuşi să atragă atenţia asupra unor licenţe de exprimare prezente, pînă la saturaţie, în alte emisiuni. Un scrupul de asemenea rar, pe care l-am înregistrat cu satisfacţie. Una peste alta, am ajuns să-mi reproşez, la un moment dat, că scriu mereu despre liotele de moderatori, moderatoare şi redactori care mă indispun, seară de seară (nu, cum cred ei, pentru că înjură puterea, ci pentru că o fac atît de grosolan şi ineficient), dar nu scriu nimic despre cei cîţiva inşi mai cuviincioşi, care îşi văd de treabă cît de cît omeneşte.
Între timp, dl Huidu a trecut – şi continuă să treacă – prin momente grele. Mi-am spus, în cîteva rînduri, că nu merita. Dar dincolo de unele reflecţii, inevitabile, despre ghinion şi despre felonia destinului, ceea ce prevala era părerea de rău, compasiunea pe care o datorăm, în mod normal, oricărui om aflat în necaz. Am fost cu atît mai uimit să constat că şi după accidentul de schi din Austria, şi după tragedia rutieră de zilele trecute, „colegii“ dlui Huidu au reacţionat nemilos. S-au găsit voci (aceea, de pildă, a unui deşucheat personaj feminin) care să aplaude accidentul dintîi ca fiind bine-venit, o „pedeapsă“ pentru „prostie“. Victimei i s-a dorit dispariţia în anonimat, dacă nu direct moartea. În zilele din urmă, un prompt consens a stabilit, în toate mediile, că dl Huidu e defect, nomenclaturist, iresponsabil, „neica nimeni“ arogant, asasin etc. În tot acest vacarm, n-am auzit nici urmă de compătimire. Pot accepta că Şerban Huidu a fost imprudent pe pista de schi şi că a condus periculos pe DN1. Mă gîndesc cu groază la cele trei victime ale nesăbuinţei sale. Dar mă grăbesc să zic „Doamne, fereşte!“. Nimeni nu e scutit de imprudenţe (eventual fatale) şi orice conducător auto are pe creier un inventar cuprinzător al propriilor excese, al momentelor cînd şi-a pus în primejdie viaţa şi a primejduit-o şi pe a altora. Coşmarul oricărui şofer lucid este să se trezească brusc în situaţia unui criminal: fie din vina sa, fie din vina victimei, fie din vina sorţii. Doamne, fereşte! Lucruri teribile, neprevăzute, indigerabile se pot întîmpla oricui. Şi n-aş vrea să fiu în pielea dlui Huidu, indiferent dacă va face sau nu puşcărie, ştiind că va trăi tot restul zilelor sale cu trei morţi pe conştiinţă. O condamnare mai severă nu e de închipuit. În aceste condiţii, m-aş fi aşteptat să mă întîlnesc şi cu oarecari manifestări de milă. Reacţia firească, omenească, creştinească dinaintea unei asemenea nenorociri nu e aceea a urii dezlănţuite, a spiritului critic sîngeros, a răsucirii pumnalului în rana vinovăţiei. Trebuie să te poţi pune, o clipă, şi în locul celui năpăstuit, aşa cum te pui şi în locul celor care, în urma nefericitului impact, au pierdut rude şi prieteni.
În fond, ceea ce mă nelinişteşte este boala sinistră pe care astfel de întîmplări o scot la iveală într-o societate bolnavă: pe de o parte, disponibilitatea faţă de ură, resentiment şi atac, iar pe de alta, opacitatea cronică la compasiune. Incapacitatea vicioasă de a te îndura de aproapele tău.
articol scris de antrei plesu
+1, se confirma :D si da-ti seama ca doar de soarta lu' huidu se vorbeste. de familiile nenorocite, nimic!
adevarat, dar nu-si are rostul atata tam-tam, doar ptr ca huidu e persoana publica!
+1 si tie , prea mediatizati unii si nebagati in seama altii care poate sufera mai mult
e normal ca oamenii sa vorbeasca despre un accident grav in care este implicta o persoana cunoscuta. si nu e nimic rau in asta. nu despre asta e vorba in articol. e vorba despre niste lucruri normale care intr-o societate ca a noastra devin calitati si despre unele defecte care abunda.
ar fi interesant sa ne gandim ce facem noi zi de zi pentru "persoanele nenorocite" si pentru "cei care sufera prea mult" si daca am judeca atent poate am schimba un pic in bine societatea in care traim. putem sa asteptam totul de la presa, de la basescu, de la iliescu, de la piturca si de la mutu. si putem sa-i invinuim, de cele mai multe ori pe buna dreptate. asta e varianta comoda. dar care nu schimba in bine lucrurile.
"be you the change you wish to see in the world" gandhi. poate ar trebui sa ne gandim mai des la asta.
ar fi interesant sa ne gandim ce facem noi zi de zi pentru "persoanele nenorocite" si pentru "cei care sufera prea mult" si daca am judeca atent poate am schimba un pic in bine societatea in care traim. putem sa asteptam totul de la presa, de la basescu, de la iliescu, de la piturca si de la mutu. si putem sa-i invinuim, de cele mai multe ori pe buna dreptate. asta e varianta comoda. dar care nu schimba in bine lucrurile.
"be you the change you wish to see in the world" gandhi. poate ar trebui sa ne gandim mai des la asta.
+1 si tie, sper ca ai inceput sa schimbi ceva la tine. :)
Doamne, mi-e din ce in ce mai sila... cum au ajuns site-urile astea... am intrat si eu pe prosport, curios fiind de informatii pt meciul de diseara...
si, ce gasesc pe acolo? "afla cine o face pe cruduta pe la spate"
"alina plugaru cauta pe cineva cu penis de 22 cm. Afla de ce"
Afla de ce??? AFLA DE CE???? Cum adica "afla de ce"?:)))))
e incredibil... numai chestiile astea vand, chiar nu mai sunt oameni seriosi, care sa doreasca sa citeasca un site/ziar serios?? imi place sa cred ca mai sunt...
eh, ca fapt divers...
si, ce gasesc pe acolo? "afla cine o face pe cruduta pe la spate"
"alina plugaru cauta pe cineva cu penis de 22 cm. Afla de ce"
Afla de ce??? AFLA DE CE???? Cum adica "afla de ce"?:)))))
e incredibil... numai chestiile astea vand, chiar nu mai sunt oameni seriosi, care sa doreasca sa citeasca un site/ziar serios?? imi place sa cred ca mai sunt...
eh, ca fapt divers...
nu poti intra pe un site "sportiv" ca deja te ia cu poze,stiri porno,e si o tactica de manipulare
Chestiile astea fac rating. Si la noi probabil mai multi cauta pe google crudu si plugaru decat stiri sportive. Iar prostsport are nevoie de indexuri bune. Pe mine personal ma deranjeaza ca pe langa astea, sunt stiri sportive 100% in care e dezbatere care ce masina si-a luat, pe unde si-a facut cararea la frizura si ce culoarea a avut 2x3.14 aseara.
mi-e dor de vremea cand deschideam o gazeta sporturilor si vedeam analiza unui meci detaliata... acum ca imi iau un ziar , ca intru pe net pe sport.ro prosport sau alte porcarii vad stiri senzationale de prima pagina gen : cum ii scoate din parcare Lutu masina lui Becalii , cum Borcea nu stiu cu cine naiba se mai fugareste prin Miami... presa de rahat