Subpage under development, new version coming soon!
Subject: »Odihnească-se în pace
"A murit nemuritoru', s-a dus Fane Spoitoru"
Canta Salam de zor, la priveghi.
Canta Salam de zor, la priveghi.
Decesul asta m-a surprins total,ca nu stiam ca a trait vreodata..:))) E cumva doliu national?
(edited)
(edited)
Interlopul Fane Spoitoru (Ion Titişor) a fost înmormântat, sâmbătă, la Cimitirul Bellu Militar din Bucureşti, sub privirile a mii de persoane şi sub acorduri muzicale din filmul "Naşul".
GALERIE FOTO
Cortegiul funerar a pornit de la Cernica în jurul prânzului, iar în drumul spre Cimitirul Bellu Militar a făcut o oprire la o biserică din Pantelimon. A ajuns la Cimitirul Bellu în jurul orei 17:00, acolo unde mii de oameni aşteptau deja să-l conducă pe Fane Spoitoru pe ultimul drum.
Pentru cei veniţi încă de la prânz, aşteptarea a fost lungă, iar pentru a trece timpul mai uşor, tinerii şi-au făcut selfiuri pe morminte. În faţa capelei Militare de la Cimitirul Bellu, Sorin Copilul de Aur şi formaţia sa făceau atmosferă. La boxele din jurul locului unde urma să fie adus sicriul se putea auzi vocea manelistului: „Haideţi, oameni buni, trăiţi-ar copiii, mai la dreapta, mai la stânga, să facem loc că vine familia. Ordine!”.
La intrarea pe poarta cimitirului, patru-cinci persoane s-au urcat pe un mormânt înalt, cu statuia unui vultur în loc de cruce. Un adolescent care vrea să vadă mai bine s-a cocoţat şi mai sus decât ceilalţi, luând de gât vulturul de piatră cu o mână, iar în cealaltă ţinând telefonul ca să filmeze cortegiul. Pe piatra funerară, doi bărbaţi scuipă coji de seminţe. E mormântul lui Aurel Vlaicu.
INCREDIBIL. Nu degeaba ne numesc europenii 'gipsi'

Potrivit proiectului de completare a Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, este introdus un nou articol care defineşte "dispreţul" pentru însemnele României.
"Prin dispreţ pentru însemnele României, pentru embleme sau semnele de care se folosesc autorităţile se înţelege: lipsa de consideraţie sau stimă, sentiment prin care se judecă un lucru ca fiind nedemn de atenţie şi defăimare", se arată în raportul Comisiei juridice, sesizate în fond.
Ofensa adusă însemnelor naţionale este definită ca "fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României" şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani, se mai precizează în proiect.
De asemenea, "fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani".

arata un pic de consideratie pentru tigani , sunt sigur ca exista niste legi
Ziceam de simbol. Nu poate fi porcul ca nah...de la 1 la 3 ani
nu stiu daca sokker e o chestie publica, depinde de moderatori..si rasismul e penal
(edited)
(edited)
Nu ne intelegem. Ai spus ca simbolul nostru este porcul. Nu ai mentionat ca in sokker este simbolul nostru. Eu doar spuneam ca nu poate fi simbolul nostru, ca e penal.
in sokker nu suntem in legile din romania, asa cred
(edited)
(edited)
Mumu to
stan76 [del]
nu s-a luat nimeni de tigani / rromi.
Am spus doar ca europenii ne considera 'gipsi' .
Te-ai suparat degeaba.
Era un articol dintr-un ziar , fara tenta rasista.
Adevarat : mancam mult porc , si ne place.

De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?