Subpage under development, new version coming soon!
Subject: Dinamo Bucuresti !!!
e criminal sefu de galerie, mor =)) da mare dreptate are
Dinamo are un traseu dificil în preliminariile UCL, dar poate ajunge lejer în grupele Europa League
Ratarea cîştigării titlului îi obligă pe dinamovişti să joace două tururi preliminare pentru a ajunge în grupele Champions League. Schimbarea sistemului de desfăşurare a competiţiei nu este în favoarea "cîinilor", care nu vor fi cap de serie în nici unul din cele două tururi.
Foto 1
Din acest motiv, posibilii adversari sînt extrem de tari. În primul tur, care va avea loc pe 28/29 iulie şi pe 4/5 august, Dinamo ar putea da peste formaţia lui Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, care pare a fi cea mai puternică echipă. Cea mai accesibilă pare a fi Anderlecht.
Cu cine ar putea juca Dinamo în primul tur
Şahtior Doneţk (Ucraina)
Sporting Lisabona (Portugalia)
Panathinaikos (Grecia)
Celtic (Scoţia)
Anderlecht (Belgia)
În cazul în care se califică mai departe, Dănciulescu & Co. nu vor fi cap de serie nici în următorul tur, unde ar putea da peste echipe ca Arsenal sau Lyon. Dacă trec şi de acest tur, dinamoviştii se alătură Unirii Urziceni în grupele Ligii Campionilor.
Cu cine ar putea juca Dinamo în ultimul tur
Arsenal (Anglia)
Olympique Lyon (Franţa)
Şahtior Doneţk (Ucraina)
Sporting Lisabona (Portugalia)
Panathinaikos (Grecia)
* dacă ultimele trei formaţii nu trec de primul tur preliminar, ele vor fi înlocuite de VfB Stuttgart, Fiorentina sau Atletico Madrid, care nu sînt cap de serie în acest moment
Facil în Europa League
Dinamo are şi varianta Europa League în cazul în care nu reuşeşte să ajungă în grupele Champions League. Dacă este eliminată din primul tur preliminar al Ligii, trupa din Ştefan cel Mare va merge în ultimul tur al Europa League. Vestea bună este că alb-roşiii vor fi cap de serie, "cîinii" urmînd să evite adversari de calibru în drumul spre grupele Europa League. Ei vor fi înscrişi direct în această fază dacă vor fi eliminaţi în ultimul tur preliminar al Ligii Campionilor.
Posibili adversari în ultimul tur al Europa League
Slovan Liberec (Cehia)
Hearts (Scoţia)
Trabzonspor (Turcia)
Guincamp (Franţa)
Amkar Perm (Rusia)
Pot termina şi pe 3
Deşi are 4 puncte în faţa celor de la Poli Timişoara, Dinamo ar putea rata şi locul 2 în cazul în care bănăţenii îşi primesc înapoi punctele de la TAS. În această situaţie, "cîinii" vor fi înscrişi în turul 4 preliminar, ultimul înaintea intrării în grupele Europa League.
81 este locul ocupat de Dinamo în clasamentul coeficienţilor UEFA
4 încercări a avut Dinamo de a ajunge în grupele Ligii Campionilor din preliminarii, toate eşuate (2000, 2002, 2004 şi 2007)

lasa esuarile...nu mai aminti mai ales de cea impotriva lui Lazio...pai ii puteam bate la scor...da noua ne e frica sa conducem echipele tari :|
1.Nu luam locul 2
2.Nu cred ca,continuand in stilul asta(principala problema-daca continuam cu acelasi antrenor)ajunge nici macar in grupele Euro League.
Sper sa ma insel dar prevad un viitor prost pana nu vine o conducere noua.

antrenorul sigur va pleca..stai linistit cu asta:)
e dinamovist ...il tinem pe thread la steaua ca spion:))
pffoai deci as vrea sa plece urmatorii in ordinea asta
1. MIRCEA REDNIC
2. Goian
3. Scarlatache
4. Homei
5. Izvoranu
6. Simao
7. Diabate
8. PapaMalick
9. Bostina
10. Vranjkovic
11. Miranda
12. Niculescu
13. Mitea
14. ZeKalanga
poate ca mai sunt 1-2 dar cam astia sunt..

de ce Homei? de ce Scarlatache? de ce Diabate? acestia sunt jucatori de viitor.
daca vrei unu de viitor sa cumpere unul gen florin costea ca si joc dar varsta de 20 de ani :) cat crezi ca vor creste acesti jucatori crezi ca vor ajunge la valoarea lui Adrian Cristea? singura problema al lui este ca e foarte indolent ca talent are cu carul...cine stie ce probleme are dar in momentul de fata este cel mai valoros mijlocas pe care il are Romania atat in strainatate cat si in campionatul intern
Radu Stefan , Adrian Ropotan , Nicolae Mitea , Ciprian Marica au fost in aceeasi situatie ca cei enumerati mai sus.