Subpage under development, new version coming soon!
Subject: UNIVERSITATEA CRAIOVA
i n f o r m a t i e 1 0 0 0 %. . . l i c e n t a e s t e l u a t a . . . v o m f i i n E L d a c a r e u s i m s a t r e c e m d e t u r u r i l e p r e l i m i n a r e
am dezvoltat :PP. Stati linistiti ca nu jucati in B la anul.
am dezvoltat :PP. Stati linistiti ca nu jucati in B la anul.
"Nu pot să vorbesc nimic înainte, mîine e Comisia, dar eu cred că va fi bine, aşa cred eu. Aveam şi avion privat, aveam şi lojă acolo (n. r. - la finala Ligii Campionilor de la Roma), dar nu pot să plec, pentru că e deranj mare aici. Am văzut actele Craiovei. Nu pot să vorbesc decît după ce se judecă. Nici ce spune domnul Duru nu pot să spun. Cînd a plecat, Mititelu a plecat mai încrezător. Întrebaţi-l pe el. Erau animozităţile prea mari.
După părerea mea, în prima ligă, oricum suporterii o să-şi vadă echipa. Ferească Dumnezeu să nu o scoată UEFA din cupele europene. Asta e o altă problemă. Acordarea licenţei nu depinde de răspunsul de la UEFA, pe care l-am văzut şi ne-am certat destul pe el. Să nu se mai spună că e negativ răspunsul de la UEFA, pentru că nu e. Aşa au venit şi cei de la FRF, că e negativ. Cînd l-am citit şi l-am tradus nu era deloc aşa. Cei de la FRF l-au tradus, dar l-au tradus cu imperfecţiuni. Mîine se va şti cu siguranţă. Mai sînt şi alte echipe cu probleme, dar unele care retrogradează oricum" , a declarat azi Dumitru Dragomir, conform Ediţiero.

Ce treaba are UEFA cu licenta Universitatii? Se vrea cumva sa se faca loc altcuiva pentru Europa League?
...am un prieten la gazeta sporturilor. am vorbit azi cu el si informatia e 100%
...si mai mult, smecheria lui mititelu- sa nu va imaginati ca actele sunt chiar asa de ok- a fost preluata. de ea s-au folosit atat steaua, rapid cat si dinamo...datoriile ( care din pacate exista) sunt facute pe alte societati comerciale...chestia e mult mai complicata
Si eu ma gandeam ca e sigur ceva la mijloc! Daca asa stau treburile si la altii ar trebui sa nu avem probleme... Totusi, nu sunt de acord cu aceste practici si ar fi bine sa se puna piciorul in prag! Daca avem echipe care nu-si platesc datoriile sa fie retrogradate! Sa ramana doar cei ce-si permit asta! 6-8 echipe si gata! Indiferent ca este vb de Steaua, Dinamo sau Craiova! Nu ai bani vinzi sa supravietuiesti si astfel nu risti o retrogradare!
chestia e ca unele societai au incasat banii din transferuri iar altele au intrat pe pierderi ca sa nu se mai plateasca impozite...firme infiintate prin monte carlo si insulele virgine....complicat si multi care au mancat o paine alba...daca se dau in gat cad multi...oricum senzatia este ca mult nu mai merge in felul asta...probabil va fi un termen de gratie, un moment zero.
Personal il apreciez pe Mititelu asa ca nu inteleg ironia! Poate altii ...
Craiova nu va fi retrogradată, dar va fi exclusă din Europa!"
Articol publicat in Liga 1 | 26.05.2009 | 19:57
Flux RSS twitter newsletter Trimite prin Email Printeaza mobil
Impresarul Daniel Stanciu e conectat la situaţia Craiovei şi susţine că aceştia vor putea evolua şi anul viitor în prima ligă.
Problemele mari pentru trupa lui Mititelu sunt legate de posibila excludere din Europa League.
Impresarul spune că toate premisele indică faptul că Universitatea nu va evolua în cupele europene, ca urmare a recomandărilor UEFA.
În aceste condiţii, suspiciunile lui Mititelu, care simţea o conspiraţie din partea rivalilor, par să prindă contur.
"Din câte ştiu, Craiova nu va evolua în noul sezon de Europa League. Forurile europene şi mondiale emit recomandări, dar sunt cam obligatorii. Am discutat cu mai multă lume şi se pare că aceasta este decizia, ca Universitatea să nu joace în Europa League", a spus Stanciu la GSP TV.

nu vom putea juca in europa...vom ramane in liga si atat...trist, foarte trist.