Subpage under development, new version coming soon!
Subject: \o/\o/ POLI TIMISOARA \o/\o/
Începuturi ezitante în carieră pentru Uhrin Jr.
La fel ca şi tatăl său, Dusan Uhrin jr. nu a fost un fotbalist strălucit. Tot la fel ca Uhrin Sr., fiul a fost nevoit să-şi încheie prematur cariera de jucător, din pricina unei accidentări. Totuşi, deosebirile între tată şi fiu apar la felul în care au răzbit în cariera de antrenor. Dacă seniorul a reuşit să se impună de la început, juniorul a avut parte de un început sinuos. Muncind ca agent imobiliar, profesor, sau director în publicitate, în paralel cu meseria de tehnician, Uhrin Jr. a reuşit abia după 5 ani de antrenorat să convingă, ajungînd antrenor secund la Sparta Praga în 1997.
Şansa Mlada Boleslav
Abia după alţi 5 ani, a reuşit să devină "principal" la o echipă, deşi nu a reuşit decît să-i lase pe o poziţie retrogradantă pe cei de la Bohemians Praga, înainte de a demisiona, în sezonul 2002/2003.
O a doua şansă i-a fost oferită de Mlada Boleslav, o nou promovată în acea vreme, în octombrie 2004, o echipă mică , care nu-şi propounea decît salvarea de la retrogradare. Dusan Uhrin Jr. a reuşit însă imposibilul reuşind ca în al doilea său sezon la echipă să ducă Mlada pe locul 2 în campionat şi implicit în Champions League.
Consiliat de tatăl său
Tatăl său, actualmente antrenor la Dinamo Tbilisi, a declarat că nu doreşte să urmărească meciurile fiului, nici cînd se află în ţară, pentru că-i aduce acestuia ghinion, dar recunoaşte că l-a sfătuit în dese rînduri. "Vorbim des despre fotbal şi mă ajută adesea, chiar şi la partida cu Olympique Marseille, i-a spionat pe francezi pentru noi. Chiar nu îi venea să creadă că am reuşit să-i batem", a dezvăluit Uhrin Jr., care a mai adăugat că diferenţele dintre el şi tatăl său sînt destul de mari: "Eu sînt mai impulsiv, în timp ce el gîndeşte mai mult, fiind un stil mai analitic decît mine."
Surse: www.uefa.com

da interesant meci cu Pandurii da totusi trebuie antrenor klumea
a semnat Uhrin jr. din cate am inteles... oare o fi ceva de el?
am intzeles ca a mai antrenat o echipa inainte de Mlada si ia bagat in B
cu putina sansa pe noi ne preia calificati in cupele europene...
eu sunt optimist, dupa 4 victorii la rand(asa o serie buna n-am mai avut de cativa ani parca) echipa pare capabila sa castige si Cupa Romaniei
Gheorghe Chivorchian a declarat, la prezentarea oficială a lui Aliuţă la Poli, că, pe lîngă fostul mijlocaş al lui Iraklis, la Timişoara vor mai sosi doi jucători. "Este profilul de jucător pe care ni l-am dorit şi sper ca, împreună cu ceilalţi fotbalişti din lotul nostru, să ne ajute la îndeplinirea obiectivelor de anul viitor: cîştigarea campionatului şi a Cupei. În afară de Aliuţă, la Poli vor urma venirile a încă unuia sau doi jucători în viitorul apropiat", a dezvăluit directorul executiv al Timişoarei.
Jiul - POLI , asteptam pronostickurile voastre...