Subpage under development, new version coming soon!
Subject: UNIVERSITATEA CLUJ 1919
Penibili frate, cum sa pui la boxele de la amplificare scandarile galeriei. Oricum am fost peste ei la toate capitolele.
Mendy a facut-o lata, zici ca era cu capul in nori, dar si asa am jucat foarte bine si ne-am creat ocazii de poarta.
Haide "U"!

Galeria ***-ului, live la difuzoare
Pentru a nu fi acoperiţi sonor de cei 5.000 de fani ai Universităţii prezenţi aseară în Gruia, organizatorii au decis ca microfoanele din galeria gazdelor să fie conectate la staţia de amplificare a stadionului Dr. Constantin Rădulescu. Astfel, pe tot parcursul partidei, scandările galeriei CFR-ului au răsunat mai ales datorită difuzoarelor montate pe stadion, dar chiar şi în aceste condiţii scandările oaspeţilor au continuat să răsune. Din boxele stadionului au răsunat, pe lângă tobele şi scandările "vişiniilor", şi injuriile la adresa susţinătorilor Universităţii. "În viaţa mea n-am văzut o galerie care să-şi încurajeze astfel echipa", a comentat, ironic, Claudiu Niculescu.
Alesia ai mai auzit din astea?:)))

Nu degeaba amandoua sunt echipe feroviare, au luat una de la cealalta:P
nu esti singuru care nu mai are voce :)), oricum aseara i-am batut pe cfr-isti la toate capitolele ,pe teren si in tribune ( as vrea sa vad cand o sa aiba ei la noi acasa atatia spectatori cati am avut noi la ei , defapt ei au fost in deplasare:)) )
in giulesti? =)))) nu mai bea ma
iti amintesc de dinamo - Rapid anu' trecut? cu cantece la boxele din pch:))?

Stelica vezi ca nu te adresezi cui trebuie fratiuc.
Au fost absolut penibili cei de la cfr, si la treaba cu amplificarea, si cum au "pregatit" meciul, si la tratamentul fata de presa si suporteri. Execrabil. Ma bucur ca a reusit "U" sa egaleze, chefere a primit o lectie din toate punctele de vedere.
Nici nu imi trecea prin gand ca o sa puna microfon la ei in peluza si o sa se auda suporteritele la statia de amplificare...TRIST!!! Daca s-ar intampla asa ceva la "U" nu as mai pune piciorul in peluza.
Ma bucur pentru fiecare scaun rupt de Uisti...sa plateasca arpy horty si scroafa de muresan.
Am auzit o faza cum ca cfristii au vrut sa arunce cu torte in teren inmeciul cu Rapid sa se joace fara spectatori meciul cu noi :))