Subpage under development, new version coming soon!
Subject: Cupa Mondiala
Da ce ti se pare asa de varza comparativ cu celelalte?
Intreb pentru ca de obicei oamenii sunt predispusi la glorificarea trecutului insa de cele mai multe ori e vorba doar de nostalgie fata de perioadele in care eram mai tineri.
Intreb pentru ca de obicei oamenii sunt predispusi la glorificarea trecutului insa de cele mai multe ori e vorba doar de nostalgie fata de perioadele in care eram mai tineri.
Eu zic ca a fost bun din punct de vedere al orelor de televizare. Meciuri aproximativ ok calitativ și ai putut vedea cel puțin un meci pe zi bun. Excepțional n-a fost nici unul dar cred că raportandu-ne la cel din Rusia a fost peste ( fotbalistic vorbind ).
Dacă vreau să fiu răutăcios pot spune că acesta va fi extraordinar față de cel din 2026 in care eu personal voi vedea foarte puține meciuri deoarece e pe continentul american si naționala noastră, la cum arată acum, are șanse mici de calificare.

In 1994, student fiind, am avut timp suficient să văd multe meciuri mai ales că am avut o generație extraordinară. În 2026, la 54 de ani, nu cred că o să văd prea multe meciuri și probabil nici in 2030 dacă sunt aleși sud-americanii să găzduiască turneul.
Initial aveam si eu senzatia ca e un turneu destul de slab, nu prea am vazut executii spectaculoase (cu mici exceptii), nu cred ca a fost vreun gol direct din lovitura libera etc
Apoi mi-am dat seama ca au fost multe goluri dupa faze lucrate la nivel de echipa, am vazut schimbari de sistem in timpul meciului, care chiar au functionat, mi-a placut Marocul etc
Cred ca pur si simplu vedem altfel acest sport pe masura ce trece timpul peste noi...
De acord cu tine, ar trebui sa se intample ceva extraordinar peste 4-8 ani ca sa ma trezesc noaptea sa ma uit la meciuri...

Au fost meciuri bune, altele proaste; tactic si fizic suprinzator de bine tinand cont ca echipele au avut maxim 2 saptamani sa-si pregateasca strategiile de joc. Banuiesc ca e greu sa termini cu 10 zile in urma ultimul meci de campionat, sa te aduni si sa intri in atmosfera unui CM. Noi stam in fata TV-ului si asteptam goluri spectaculoase, e simplu, dar sa fii acolo e altceva.
Frumos meci unde Argentina in sfarsit face ce trebuie. Putea evita complicatiile daca Scalloni nu facea schimbarea aia foarte neinspirata la 2-0 cand l-a scos pe DiMaria! La 2-0 cand scoti un jucator ofensiv si bagi unul defensiv, transmiti un mesaj care demoralizeaza echipa. Le transmiti ca e cazul sa se retraga si sa isi inhibe entuziasmul ofensiv care i-a energizat pana atunci. Cand faci asta franezi echipa , le tai valul si ii faci sa joace ceva ce nu le place, pentru ca Argentina este o echipa genetic ofensiva.
Desi Messi a fost un jucator cheie foarte bun in acest meci, titlul de omul meciului trebuie sa se joace intre portarul sud-american si Mbappe.
Un meci interzis cardiacilor. Foarte bune ambele echipe, dar Scaloni s-a complicat inutil!

Incredibil de slab Lautaro...
Ce ratare au avut francezii pe final :)
Frumos meci, ma bucur pentru argentinieni
Ce ratare au avut francezii pe final :)
Frumos meci, ma bucur pentru argentinieni
DiMaria a jucat dupa accidentare. Mai mult de 60 min. nu putea.
Interesant cum Dybala, Lautaro si fundasul Martinez de la Manchester au fost rezerve.
Cu acasta ocazie s-a transat clar pozitia de "cel mai bun " intre Messi si Ronaldo
Interesant cum Dybala, Lautaro si fundasul Martinez de la Manchester au fost rezerve.
Cu acasta ocazie s-a transat clar pozitia de "cel mai bun " intre Messi si Ronaldo
pai ziceam sa il schimbe pe di Maria cu Dybala, cu cineva tot ofensiv, nu sa faca mutare defensiva si sa le taie elanul.
In fine, pentru mine portarul argentinian a cam fost omul meciului.
Cat despre messi vs Cr7, Messi e Messi, ca sa folosesc tautologia asta:))
In fine, pentru mine portarul argentinian a cam fost omul meciului.
Cat despre messi vs Cr7, Messi e Messi, ca sa folosesc tautologia asta:))
Portarul argentinian= un maimutoi needucat. Gestul lui după decernarea celui mai bun portar, nu are scuza. Caracter zero.
Iar cel mai bun portar de la mondial, cred ca il merita portarul croat.
Iar cel mai bun portar de la mondial, cred ca il merita portarul croat.
Da, ce a facut la final, a fost ciobanie!!! dar strict pe teren, daca nu era interventia aia, Mbappe era dublu campion!!!
Sa nu confundam una cu alta!A mai aparat si penalty, si cred ca e omul meciului daca n-ar fi avut derapajul ala cocalaresc:))
Sa nu confundam una cu alta!A mai aparat si penalty, si cred ca e omul meciului daca n-ar fi avut derapajul ala cocalaresc:))