Subpage under development, new version coming soon!
Subject: »Echipa Nationala a României!
44 de ani în care francezul Guy Roux a antrenat-o pe AJ Auxerre.
La prima vedere pare imposibil, mai ales pentru România, dar există antrenori care au pregătit timp de zeci de ani aceeaşi echipă. Recordmenul este legendarul Guy Roux care, atenţie, a stat aproape 39 de ani pe banca lui Auxerre, mai exact 38 de ani, 11 luni şi 30 de zile. Sunt extrem de multe cluburi în întreaga lume care nu se pot mândri cu o istorie atât de îndelungată.
Roux n-a reşit însă să numere prea multe trofee în tot acest timp. Are un singur titlu de campion cu Auxerre şi patru cupe ale Franţei. Auxerre este cunoscută însă ca o echipă care nu schimbă prea des antrenorii. În cei 106 ani de existenţă, fosta echipă a lui Daniel Niculae a avut doar 16 tehnicieni, cam câţi a schimbat Gigi Becali de când a preluat Steaua.
Pe locul doi în acest clasament se află, cum probabil era de aşteptat, Sir Alex Ferguson. Scoţianul stă de 24 de ani, cinci luni şi 30 de zile pe banca celor de la Manchester United. Ultimul loc de pe podiumul clasmentului longevităţii este ocupat de Anatoli Volobuev, care a stat la Stal Alchevsk timp de 17 ani, 11 luni şi 30 de zile. Cu cei 14 ani şi 4 luni, Wenger se află pe locul şapte în acest top. Menţionăm că niciun român nu şi-a făcut loc în acest clasament.

asta da :)
39 stiam si eu din prosport sau gsp nu mai stiu sigur unde am vazut articolul

sa ma scuzi ca-ti spun dar fara mutu echipa nationala e mai slaba decat orice echipa din urna a 4-a....se spunea ca nationala nu sta in mutu si chivu....se pare ca n-au avut dreptate si nationala chiar sta in 2 jucatori....nu conteaza cu ce echipa marcheaza,important este sa o faca dar comentul tau ori e ironic ori e lipsit de profesionalism....ca sa nu mai zic de PATRIOTISM,deci te rog fii mai PATRIOT....asa ca razvanel =))
(edited)
(edited)
e clar ca nu exista mari antrenori ci doar mari jucatori
eu stiu si mari antrenori si mari jucatori! :)
scuze, dar n-am citit tot ce ati scris voi pe aici... e multe... :P

tu esti mai ciudatel asa, ai impresia ca exista si cale de mijloc... :))