Subpage under development, new version coming soon!
Subject: Politica!!!
Curtea Constituțională nu știe cum să scape de leapșă. O are, a încercat să cumpere ceva timp, pentru că nu avea soluții, dar presiunea este prea mare. De-aia, judecătorii ăștia – în care eu, unul, nu am deloc încredere că ar judeca altfel decât li se spune de către cei care i-au pus acolo – vor să nu fie ei țapii ispășitori. Leapșa asta va continua, până la decredibilizarea totală a tuturor instituțiilor statului român. Care, de fapt, politizat total, nu mai există de ceva timp. Ce putem constata, de aproape trei luni? Că Băsescu, Antonescu, Ponta și cei care-i înconjoară sunt pur și simplu amorali. Orice om cu o minimă decență, cu urme fine de simț al ridicolului s-ar fi retras, dacă asta ar fi rezolvat situația. Nu și vreunul dintre acești imbecili. Ei continuă o dispută și, culmea, trăiesc cu credința că o fac cumva în numele unora dintre noi. Antonescu s-a așezat în fruntea a 7,4 milioane de români, socotind că votul lor împotriva lui Băsescu înseamnă susținere pentru el. Un bou. De partea cealaltă, Băsescu s-a pitit după românii care au stat acasă, mândrindu-se că aceștia sunt susținători de-ai lui. Un imbecil! Fiecare se păcălește pe el însuși!
În timpul ăsta, în loc să lucreze, în loc să ne arate tuturor că el și ai lui ne vor binele, premierul plagiator Ponta își remaniază guvernul ăla de competenți, cu care ne amenința acum trei luni. Un incompetent!
În aceste condiții, Băsescu lucrează liniștit la planul B, adică mișcarea lui Ungureanu. Care va avea succes, dacă forțele politice actuale vor continua lupta pentru decredibilizare. E ca și cum trei hypermarketuri deschise într-un oraș ar vinde de mâine doar mâncare stricată. Logic, după ce se vor sătura să ajungă la spital, oamenii vor merge la cel de-al patrulea hypermarket care se va deschide în orașul lor.
Deja,mi-e greaţă de ţara asta!

Cu toată nebunia asta care ne-a cuprins pe toți și pentru care toți suntem la fel de vinovați, îmi poate spune cineva ce instituție a statului mai poate fi socotită credibilă? Ce mai este România dacă totul, de la președinție la Parlament, de la guvern la partide, de la justiție la Curtea Constituțională este putred, corupt, necredibil? Ce reper îmi mai pot lua eu, ca cetățean, în acest moment?
Și mă întreb cum poți, ca om sănătos la cap, să mai ții partea uneia dintre tabere, în condițiile în care ambele au demonstrat cu asupra de măsură că nu merită încrederea noastră, că nu merită votul nostru, că acționează exclusiv în interes propriu, nu în interes național?
Cât de lipsiți de educație, de bun simț și de minime norme de morală pot fi acești oameni – Băsescu, Antonescu, Ponta – care nu vor, pur și simplu, să facă un pas înapoi, astfel încât România să poată merge înainte?
Și cât timp ne vom mai lăsa călcați în picioare?

îmi poate spune cineva ce instituție a statului mai poate fi socotită credibilă?
administratia nationala de meteorologie - de o vreme nimeresc prognozele

singura solutie viabila pentru a opri nebunia este demisia lui basescu. dar unuii spun ca din pozitia de suspendat nu are din ce functie sa demisioneze, functia de presedinte este ocupata de antonescu in acest moment. oricum traian basescu a castigat si de aceasta data, mai devreme sau mai tarziu va fi repus in functie. ponta nu mai face mini-recesamant. de ce? listele electorale sunt la kovesi, si pentru baronii din psd e de preferat sa se puna batista pe tambal. antonescu simte ca ponta si ai lui dau inapoi si a luat-o razna rau. o alta chestiune importanta sunt SIE si SRI. desi la conducerea acestor servicii se afla oameni din psd si pnl, i-au dat recent cu flit in ochi lui antonescu si au ramas in continuare alaturi de suspendat.
Il detest pe Basescu din ficati, pentru ca a POLITIENIZAT tara asta ! A legalizat ascultarea telefoanelor, te cauta garda si-n kuur mai ceva ca pe vremea lu' Ilici, Politia Romana este de-o nesimtire fantastica si face niste abuzuri colosale (multe din ele le-am trait pe pielea mea, nu vorbesc din auzite).
In timpul celor doua mandate ale marinarului, s-a dublat sau triplat numarul de securisti. (nu mai stiu exact)
Guvernul Boc a guvernat numai prin asumarea raspunderii, s-au bazat numai pe sprijin din strainatate (tineti minte cum a castigat Basescu alegerile, cum la Paris s-a votat de n ori pe minut, s.a.m.d)
Idiotu' de Ungureanu, cat a stat la putere, a si concesionat gazele de sist, altceva nu a facut nimic.
Oamenii promovati de Basescu sunt de-o incompetenta groaznica, Berceanu a adus CFR-ul in paragina, Videanu a furat de pe unde a apucat, Iacob Riti trebuia sa infunde puscaria pentru banii care i-a furat (a fost ceva gen trofeul calitatii daca nu ma insel) iar de Udrea nici nu mai vorbesc, ca n-are rost.
S-au platit milioane de Euro la Bechtel, si nu s-a construit nimic nimic nimic. Nu exista in Ro, o atuostrada care sa lege 2 orase majore ! (nici acum nu-i gata Bucuresti-Constanta)
In ultimii ani am fost guvernati de minciuna si incompetenta, de talhari si pedofili, de fostii comunisti (evident, Baselu tot din FSN se trage, si a fost un MARE SECURIST). Fiind capitan de vapor, desigur ca era securist (tre sa fii limitat sa crezi contrariul)
problema e ca si ceilalti sunt la fel, sau poate si mai rai ... nici macar nu stii la ce sa te astepti.
Dan Diaconescu e un maimutoi care face rating pe baza prostiei, si-si trage sute de mii (de ce nu milioane) de euro din banii Pensionarilor
E parsiv si inteligent (nu-i prost). E tipul de om de care mi-e cel mai frica sa ajunga la conducere, pentru ca asta chiar stie cum sa ne ''faca''
Crin Antonescu, in afara de dat din gura nu am vazut sa faca ceva concret (de unde trag concluzia ca si el e incompetent). Parerea mea, Tariceanu avea fler de Presedinte, Antonescu are fler de circar.
Majoritatea cred ca s-a furat tot in tara asta. Nimic mai fals ! Mai este muuult de devaizat si instrainat, nici jumate nu s-a furat inca ...
Nu am de gand sa mai particip cu votul meu, la nimic in tarisoara asta. Nu am de gand sa mai bag sute de milioane de euro in buzunarele lui X, sau Y. Ca la asta se rezuma tot (noi vom muri de foame in continuare ca vitele)
Cine nu s-a prins inca ca, pe astia ii doar fix in fund de noi, ala merita sa moara de foame, ca si-o merita ...
(edited)

Tu, fiind UE, cum sa ai tupeul sa impui ceva Romaniei, sau, mai grav, sa ameninti ca Romania isi pune in pericol statutul de mebru, cand s-a vandut juma de tara. S-a dat Petromul pe nimic, s-a dat insula serpilor, s-au dat resurse, s-au dat gaze de sist, s-au dat Bancile Romanesti, s-a dat Dacia, s-au dat Fabrici enorme (tot ce nu a fost lasat in paragina s-a vandut strainilor), s-au dat teritorii intregi dezvoltatorilor europeni, s-au dat baze la marea Neagra (pentru americani, nu pentru UE ...). Fondurile alea Europene de le primim, sunt NIMIC (in comparatie cu cea am oferit noi)
Niciun om sanatos la cap, nu poate crede in amenintarile UE , care, evident, sunt de fatada. Ei au tot interesul ca Basescu sa ramana presedine, ca mai au cate ceva de extras de pe la Rosia Montana, de pe la Marea Neagra, mai sunt de trimis trupe in Irac si in Afganistan
Resursele taticule, alea conteaza ! oricine a jucat macar o data in viata lui un joc de strategie, stie ca fara resurse nu poti face nimic !
Ce vedem noi pe la TV, certuri, scandaluri politice, etc sunt doar de fatada. Adevaratul scop al revolutiei din 90 a fost distrugerea industriei romaniei, privatizarea tuturor marilor companii de stat catre straini, si devalizarea tarii de resurse. Mai fura si ai nostri pe langa, mi-e si scarba in ce situatie suntem.
Cand vad ca X e fan Basescu si Y fan Antonescu, si mai au si incredere in ei imi tot zic ca ne-o meritam frate ... Ca atat ne poate capu la majoritatea.

vezi ca UE are un tratat. romania in momentul de fata incalca acel tratat
ma pipi pe tratatul lor, in momentu in care le-am pompat in FUND zeci de sute de mii de milioane de euro, ar trebui sa ne linga si-n kuur
voi sunteti atat de naivi sa credeti ca, imprumuturile de la FMI nu au fost garantate cu ceva ? Cine credeti voi ca ne da noua bani cu imprumut, pe incredere.
unde in luema asta se intampla asa ceva ?
Numai Petromul valora de zece ori mai mult decat tot ce am primit de la UE si FMI ...

deci cum, tu ca UE sa ai macar tupeul sa iesi sa ciripesti dupa tot ce ai primit. eu nesimtirea asta n-am inteles-o
a, si cine are impresia ca FMI ese o institutie, se inseala amarnic. Este un organism PRIVAT

fmi cere garantie, la fel cum cere si o banca la care te duci tu sa iei imprumut sau daca vrei sa cumperi ceva.. nu dai banii, ciao garantie :)))
De fapt ei nu pot saiti faca nimic. Doar ca pt a nu ajunge in situatia in care sa nu primeasca banii, iti spun ca iti ofera banii in transe, dar pt a se asigura ca tu urmezi calea cea buna si ca iti reduci costurile. Ei doreau sa se aigure ca tu ai de unde sa le dai banii, nu precum a facut grecia care tot a luat bani dar nu facea nimic pt a scadea pierderile...
De fapt ai nostri s-au folosit de FMI pt a privatiza pe nimic, si pe vremea lui nastase si inainte. Pt ca majoritatea companiilor de stat lucreaza cu politicul acestea intra pe pierderi, atunci cand produci energie electrica si dai "baietilor destepti" la pet mai mic decat cel cheltuit pt a produce curentul el logi ca vei avea probleme. Ori FMI a venit si a zis privatizati X pt ca e pe pierderi de 5 ani de zile si mai luati un ban. Noi nu eram obligati sa facem asta, ci trebuia sa curatam X-ul de contractele murdare si o aduceam pe +, dar am gasit o oportunitate de a o vinde altui baiat destept si uite asa unii din noi sunt milionari... Luam companii cu 0 lei le vindem la fier vechi pe zeci de milioane iar banii ii impartim cu cei ce ne-au oferit cadourile.

pai petromul e la patriciu nu la ue sau fmi. asa ca nu stiu unde bati. noi nu am pompat nimic catre UE, noi contribuim din 2007 cu cota impusa, nimic mai mult nimic mai putin.