Subpage under development, new version coming soon!
Subject: »LIGA I ROMANIA
N-am dat FRF în judecată, am contestat acea datorie. Am facut o cerere de constatare, prin care să se arate că decizia de la TAS nu se poate pune în aplicare după legile din România. Am contestat un act, n-avem de ce să dăm în judecată federaţia. Am pus banii într-un cont, în caz că pierdem la instanţa civilă să îi plătim imediat.
Am fost la notar şi am făcut un act, conform căruia acea sumă revine celor de la Bacău, dacă noi pierdem în civil. Am depus acea foaie la dosarul de licenţiere şi n-o să avem probleme, avem garanţii de la federaţie. Ei ne-au învăţat cum să facem ca să luăm licenţa. Avem trei litigii la Curtea de Apel, dar nu cu Federaţia, ei ne-au spus să facem aşa", a spus Gigi Becali la sportro.
pacat ca nu i-au invatat si pe UCV sau Poli

dinamo 1-0 astra :D:D::D:D
Fericit va anunt locu 2 e al nostru :X
Fericit va anunt locu 2 e al nostru :X
=)),cu ocazia asta jucam si noi in europa , ca in ultimele sezoane am fost doar in cantonament
(edited)
(edited)
daca batem la Galati, se fac 15 pct avans fata de astrali. campionatul e acontat demult, conteaza sa facem meciuri cat mai bune. pentru accederea in liga campionilor trebuie sa faci meciuri mari.
Asta o spunem de 10 ani si noi si cei de la Rapid. Respect p.n Rapid!
Un idiot asta de a scris articolu ...
Dar altceva ma frustreaza pe mine
Toata lumea il joaca pe Tanase ala, doar doar sa-i creasca cota. Si, pe ce joaca pe atat ii scade =))
Dar altceva ma frustreaza pe mine
Toata lumea il joaca pe Tanase ala, doar doar sa-i creasca cota. Si, pe ce joaca pe atat ii scade =))
joaca steaua zici ca e barcelona, 62 de puncte in 23 de meciuri prea tare,o sa faca peste 80 de puncte in ritmul asta
62 de puncte???nu stiu de unde ai scos atatea...
dar ma rog,echipa ta favorita,stii mai multe,nu ma bag.
dar ma rog,echipa ta favorita,stii mai multe,nu ma bag.
eu am prins in extremis , am avut 2-3 goluri pe bilet :))
Joc doar total goluri la pariuri
Joc doar total goluri la pariuri