Azərbaycan dili Bahasa Indonesia Bosanski Català Čeština Dansk Deutsch Eesti English Español Français Galego Hrvatski Italiano Latviešu Lietuvių Magyar Malti Mакедонски Nederlands Norsk Polski Português Português BR Românã Slovenčina Srpski Suomi Svenska Tiếng Việt Türkçe Ελληνικά Български Русский Українська Հայերեն ქართული ენა 中文
Subpage under development, new version coming soon!

Subject: F.C. ARGES

2011-06-11 17:23:35

„Penescu nu are ce să vândă pentru că FC Argeş nu îi aparţine în mod legal”




Ion Răileanu

Ion Răileanu, fostul secretar general al FC Argeş

Domnule Răileanu, aţi auzit că Penescu a cumpărat „Baza vulturilor”?
- Cantonamentul din Trivale a fost construit când preşedinte era dl Stroe, preşedinte executiv dl Sicoe, iar eu secretar general. A costat vreo 300.000 de dolari, iar banii au venit din transferul lui Jean Barbu.

Înseamnă că această clădire se află în patrimoniul clubului…
- Da, dar, atenţie! A fost trecută în patrimoniul asociaţiei nonprofit Fotbal Club Argeş Dacia. Nu era niciun patron, niciun proprietar…

Şi atunci cum de s-a vândut?
- Nu s-a vândut, pentru că s-a constituit o fundaţie pe care a fost trecut totul tocmai pentru a proteja acest patrimoniu. Prin 2000-2002 foarte mulţi au dat târcoale la cantonament, sediul clubului, autocar. Important este că nimeni nu poate să cumpere aceste bunuri, pentru că, dacă fundaţia nu ar mai fi putut funcţiona, bunurile trebuiau să revină la asociaţia nonprofit, adică vechiul FC Argeş. Din punctul meu de vedere această asociaţie este cu adevărat FC Argeş, asta dacă nu cumva cineva a umblat prin acte şi a mazilit totul… Dispariţia sau desfiinţarea acestei asociaţii se putea face doar cu acordul adunării generale care cuprindea vreo 100 de persoane, iar din câte ştiu eu această adunare generală nu s-a întrunit să decidă aşa ceva.

Deci dacă nu s-ar fi putut vinde, spuneţi-ne atunci cui aparţin în prezent aceste imobile?
- Asociaţiei nonprofit Fotbal Club Argeş, care nu are cum să nu existe din moment ce adunarea generală nu s-a întrunit să decidă aşa ceva. Nu aparţine nicidecum actualului FC Argeş care este un nume furat, întrucât societatea comercială de acum se numeşte SC 2005 SA. Povestea este mai complexă pentru că înfiinţarea acestui SC seamănă foarte mult cu ce a făcut Iancu la Timişoara… În mod legal aceste lucruri nu puteau fi făcute. Deci, dl Penescu nu are ce să vândă pentru că FC Argeş nu îi aparţine şi mă refer la cantonament, sediu, autocar şi terenul de antrenament. Acestea aparţin fundaţiei sau asociaţiei sportive nonprofit de care vorbeam mai sus. Dacă ar fi să ne gândim mai bine, dl Penescu ar trebui să plătească chirie la toate aceste imobile din momentul în care a preluat afacerea.

Bun, acum ca să lămurim şi mai bine lucrurile spuneţi-ne ce înseamnă acea fundaţie şi acea asociaţie nonprofit?

- Fundaţia a fost constituită din Nicolae Dobrin, Bebe Barbu, Telu Stancu, Mihai Georgescu şi asociaţia nonprofit Fotbal Club Argeş, care era membru în această fundaţie FC Argeş 1953. Aceştia trebuiau să conducă şi să coordoneze activitatea fundaţiei. Ulterior, la venirea dl Penescu, au fost introduse ca membri şi alte persoane care au fost puse şi în funcţii ca să decidă soarta clubului. Reţineţi că în această fundaţie era şi asociaţia nonprofit care avea în adunarea generală circa 100 de oameni!

Concluzia?
- S-au făcut nişte mânării ca cineva să profite! Noul patron când a preluat clubul a beneficiat de peste 200 de jucători în mod gratuit. Imaginaţi-vă că au existat vreo 30 de seniori care valorau câteva zeci de miliarde pentru că erau fotbalişti, nu ce există acum la FC Argeş! Deci de unde atâta proprietate? Sponsorizare? Da, dar nu numai profit pentru că dl Penescu nu a făcut decât să profite din plin de pe urma FC Argeş. Jucătorii luaţi gratis, stat în sediu gratis, folosind totul gratis şi acum încearcă să vândă? Nici nu are dreptul şi punct pentru că nu îi aparţine. Dvs vă închipuiţi că dl Penescu în momentul preluării nu a lăsat pe nimeni să plătească partea socială şi a plătit-o dumnealui, adică 10 milioane lei? Păi suma asta o putea plăti oricine! Important este că o asociaţie nonprofit nu putea fi transformată în societate comercială pentru că dacă se întâmpla asta, membrii asociaţiei trebuiau să devină acţionari. Cine erau aceştia? Păi membrii fundaţiei şi cei 100 de oameni din adunarea generală a asociaţiei nonprofit. Nu Penescu, care cică a venit cu o parte socială de 10 milioane. Păi asociaţia a venit cum spuneam cu 200 de fotbalişti şi alte bunuri în valoare extraordinar de mare!

De ce nu-l combate nimeni pe Cornel Penescu?
- Nu vedeţi că nu are cine? Pe foştii conducători nu-i întreabă nimeni nimic, pe unii nici nu-i mai interesează. Cert este că dacă se găseşte cineva să lupte, eu îi voi fi alături pentru că am documente esenţiale în această problemă. A fost acum un an o tentativă, dar care din păcate s-a stins din faşă.

La ce vă referiţi?
- Păi am fost sunat de dl Stroe în urmă cu un an pentru a face ceva cu FC Argeş, iar eu aveam de gând să-i spun dlui Stroe exact ceea ce v-am spus dvs. Nu ştiu dacă dl Stroe se gândea la asta, dar eu asta i-aş fi propus. Din păcate nu am mai fost contactat de dumnealui. Am încercat eu să îl caut şi mi-a spus că nu are timp şi că mă va suna dumnealui. Nu s-a întâmplat!

Marius Ionel, Jurnal de Argeş
2011-06-11 17:27:14

Domnule primar Pendiuc, cât îi mai lăsaţi să-şi bată joc de FC Argeş?





Management catastrofal, conducători diletanţi, jucători săraci… Salvată de la retrogradare şi pentru că s-au retras două echipe, FC Argeş trăieşte clipe dramatice după finalul de campionat. Dacă antrenorul Iordan Eftimie şi suporterii alb-violeţilor sperau ca pentru campionatul următor să se reconstruiască echipa şi să fie aduşi mai mulţi jucători cu experienţă pe lângă cei 8-10 care ar mai fi rămas, situaţia este tocmai invers, şi însăşi existenţa clubului FC Argeş este în mare pericol.

Conducerea le-a propus jucătorilor micşorarea contractelor!
Pentru a „pregăti terenul”, adică a-şi asigura serviciile jucătorilor pe o perioadă de mai mulţi ani, conducerea clubului din Trivale le-a propus jucătorilor semnarea unor contracte mai mici în plan financiar faţă de cele pe care le au. Motivul invocat de conducere este lipsa rezultatelor bune în campionat. Niciun jucător de la FC Argeş nu a fost şi nu va fi de acord cu micşorarea contractului şi, mai mult, vor să plece la alte echipe.

L-au păcălit doar pe Marius Ion
„Pentru slab randament vă vom diminua contractele. Nu meritaţi banii pe care îi aveţi în contract…”, le-a spus administratorul clubului, jucătorilor. Nimeni, cu o singură excepţie, nu vrea să semneze prelungirea contractelor în aceste condiţii. Excepţia este atacantul Marius Ion, despre care se spune că ar fi semnat noua înţelegere cu FC Argeş. Mai departe, trei jucători, Avramescu, Marius Vintilă şi Boboacă, au şi fost penalizaţi pentru că n-au semnat noua înţelegere impusă de conducerea clubului FC Argeş şi se spune că ar fi fost trimişi la echipa a doua. Care echipă a doua, că nu mai există? Poate la cea de juniori…

Adrian Voicu l-a scuipat şi a vrut să-l bată pe administratorul clubului
Conform contractului, fundaşul Adrian Voicu avea la începutul campionatului trecut un contract în urma căruia primea 4.000 de lei pe lună. După tur, jucătorului i s-a redus contractul la 1.500, dar cu condiţia ca din vară, Voicu să plece liber de contract. Administratorul, căruia am decis să nu-i mai publicăm numele pentru că pătează imaginea lui FC Argeş, i-a propus şi lui Voicu micşorarea contractului. „Noi am avut o înţelegere ca acum să plec liber de contract”, i-a spus Adrian Voicu administratorului de la FC Argeş. „Nu-ţi dau, bă, nicio dezlegare. Nu pleci nicăieri!”, i s-a răspuns. Nervos, jucătorul l-a scuipat de două ori pe administrator şi a vrut chiar să-l bată, însă au intervenit colegii lui şi au aplanat conflictul. Adrian Voicu are o ofertă concretă de la Petrolul Ploieşti, echipă promovată în Liga I.

„Pentru noi, Barbu este Ceauşescu doi”
În aceste zile, jucătorii de la FC Argeş şi-au închis telefoanele pentru a nu mai vorbi cu administratorul clubului despre micşorarea contractelor. „Ştiţi cum ne încuraja aşa-zisul manager în pauza meciurilor? «Hai, bă, în p…a mea, ce, sunteţi mai proşti ca ei, ce p…a mea?». Unul din noi chiar i-a zis că este cu aia în gură toată ziua. Acum vrea să ne micşoreze contractele, dar nimeni nu va fi de acord. Este dictatură la echipă. Pentru noi, Barbu este Ceauşescu doi”, spunea unul din jucătorii Argeşului.

Noul antrenor este Viorel Dumitrescu!!!
Decizie şoc a conducerii clubului FC Argeş! După ce a reuşit să salveze echipa de la retrogradare, antrenorul Iordan Eftimie a fost demis ieri de la cîrma grupării din Trivale. Această hotărîre a fost luată de patronul Cornel Penescu şi anunţată presei prin intermediul unui comunicat semnat de administratorul Cătălin Barbu.

În locul lui Eftimie a fost numit antrenor principal Viorel Dumitrescu, care pînă ieri se ocupase de pregătirea portarilor. Cătălin Barbu şi Cornel Penescu intenţionează să-i propună lui Eftimie funcţia de director tehnic al grupării din Trivale, însă acesta e hotărît să nu accepte acest post. „Pe mine nu m-a anunţat nimeni din conducerea clubului de această schimbare şi mi se părea normal să ştiu şi eu. Era normal să vorbim faţă în faţă şi să nu aflu de la presă hotărîrile luate de şefii clubului. Ce înseamnă funcţia de director tehnic şi ce atribuţii am? Aceste lucruri trebuia să le ştiu şi eu, dacă aveam o întîlnire cu ei. Mie nu mi s-a propus nimic şi nu voi accepta acest post. Oricum, eu voiam să plec, dacă nu mi se aduceau jucători, pentru că am luat atîtea înjurături în acest an cît nu am luat în toată cariera! Probabil i-a deranjat că am cerut jucători şi au luat această hotărîre. Le-am spus în faţă că, dacă nu întăresc echipa, anul viitor nu avem nici o şansă să mai scăpăm de retrogradare. Dacă ei cred că pot cu actualul lot să reziste în Liga a II-a, se înşală amarnic! Asta e viaţa antrenorilor şi n-avem ce face!“, a declarat fostul tehnician al grupării alb-violete.

Primarul Pendiuc e în concediu
Omul de la care se aşteaptă în continuare salvarea clubului nostru, primarul Tudor Pendiuc, şi-a luat un concediu de o săptămână. Poate în această perioadă îşi va pune ordine în gânduri, iar când se va întoarce, va acţiona astfel încât aceşti viermi care continuă zilnic să îşi bată joc de FC Argeş vor fi alungaţi.

Obiectiv Argeşean & Curierul Zilei
(edited)
2011-06-11 17:34:00
2011-06-11 17:43:56

Tribuna I a stadionului din Trivale va purta numele lui Ion Bebe Barbu





Conducerea echipei FC Argeş nu îşi uită fostele glorii
La începutul lunii mai, unul dintre cei mai mari jucători ai formaţiei FC Argeş pleca dintre noi după o sufe-rinţă cauzată de o boală incu-rabilă. Aici ne referim la Ion Bebe Barbu. Conducerea echipei din Trivale nu putea să uite lucrurile extraordinare făcute de acesta pentru FC Argeş şi devotamentul său pentru culorile clubului. Tocmai de aceea a venit o decizie în semn de recunoştinţă pentru ceea ce a însemnat fostul fundaş pentru FC Argeş şi tribuna I a stadionului din Trivale va purta numele lui Ion Bebe Barbu. „Începând de sâmbătă, de la meciul cu Unirea Alba Iulia, tribuna I a stadionului «Nicolae Dobrin» va purta numele lui Ion Bebe Barbu. Va fi prezentă la acest meci şi doamna Dorina Barbu, soţia regretatului fotbalist şi mi se pare că este un gest absolut normal din partea noastră pentru că trebuia să cinstim memoria acestui fost mare fotbalist, care a făcut atâtea lucruri importante pentru echipa noastră. Vom discuta şi cu primarul, dar nu cred că dumnealui se va opune acestei iniţiative.“, a declarat Cătălin Barbu, managerul general al echipei FC Argeş.
2011-06-13 20:27:25
sa inteleg ca nici anul asta nu se intampla nimic la echipa?!!!! se cumpara ceva? se schimba ceva?
penescu mai are bani?
2011-06-14 18:56:16
Fotbaliştii Argeşului refuză să semneze cu Penescu

Negocierile dintre fotbaliştii de la FC Argeş şi patronul Cornel Penescu pentru prelungirea contractelor au continuat şi ieri la sediul clubului din strada Armand Călinescu. După ce acum câteva zile Boboacă, Avramescu şi Zaharia au refuzat să semneze noi înţelegeri cu gruparea alb-violetă, la întâlnirea cu Penescu au venit şi alţi jucători.

Singurul care săptămâna trecută a semnat este atacantul Marius Ion, căruia i s-a alăturat şi Deliu. Marian Vintilă, Dănuţ Ivănică şi Monel Cârstoiu au refuzat din start propunerile făcute de patron.

"Preferăm să ducem actualul contract până la capăt, chiar dacă ne vor trimite la juniori. Noi alte contractre în asemenea condiţii nu mai semnăm! Şi-au bătut joc de noi pe faţă şi acum încearcă să ne păcălească din nou, punându-ne să semnăm pe aceleaşi sume derizorii, de maximum 1.500 de lei! Să ne trimită la echipa a doua, să vedem, dacă o să le convină să joace în teren numai cu juniorii, să-i înjure lumea? Nici în ruptul capului nu mai semnăm!", au spus ieri mai mulţi jucători cărora nu le vom da numele, pentru a nu fi sancţionaţi de conducerea clubului.

La negocierile de ieri au fost chemaţi Panait, Zaharia şi Cotigă. La discuţii cu Penescu s-a prezentat doar ultimul, care a refuzat să semneze. Primii doi nici nu au vrut să dea ochii cu Penescu, că ştiau de la ceilalţi colegi ce propuneri vor primi.

În zilele următoare, la negocieri va fi chemat portarul Mirel Bolboaşă, care înainte cu câteva etape de sfârşitul returului a fost exclus din lot, pentru că nu a vrut să-i predea telefonul antrenorului Iordan Eftimie. Rămâne de văzut dacă Bolboaşă se va lăsa păcălit de Penescu şi Barbu.

2011-06-14 18:56:35
Petrolul a vrut doi jucători de la FC Argeş

După sfârşitul acestui sezon, mai mulţi jucători de la FC Argeş au intrat în atenţia unor echipe nou-promovate în prima ligă. Printre cei care s-au interesat de fotbaliştii alb-violeţi au fost cei de la Petrolul Ploieşti. Oficialii găzarilor au vrut să discute pentru fundaşul Adrian Voicu şi mijlocaşul Monel Cârstoiu.

Deşi în iarnă Cornel Penescu i-a promis lui Voicu că va fi lăsat să plece liber, dacă acceptă reducerea salariului de la 40 la 15 milioane de lei vechi, finanţatorul argeşenilor s-a sucit şi i-a comunicat jucătorului că îl va lăsa doar sub formă de împrumut. Cei de la Petrolul nu au fost de acord cu acest lucru, pentru că îl doreau definitiv, şi au întrerupt negocierile.

La câteva zile după discuţia cu Voicu, ploieştenii s-au arătat interesaţi de mijlocaşul Monel Cârstoiu. Conducătorii clubului FC Argeş au fost de acord cu cedarea jucătorului, dar numai sub formă de împrumut. În plus, Penescu le-a mai cerut ploieştenilor şi 50.000 de euro pentru acest împrumut.

Când au auzit de bani, oficialii găzarilor au întrerupt negocierile. Mai mult ca sigur, Cârstoiu are mari şanse de a rămâne şi în acest sezon tot la FC Argeş. Mai norocos ar putea fi Adrian Voicu, de care se interesează echipa de liga a doua Delta Tulcea.
2011-06-14 18:58:17
"În maxim doi ani, FC Argeş va ajunge în Liga I!"

Noul antrenor al echipei FC Argeş pentru viitoarea ediţie de campionat va fi Viorel Dumitrescu. Acesta a fost numit în funcţie săptămâna trecută şi a început deja munca pentru a pregăti cât mai bine viitorul sezon competiţional. Iată un interviu cu noul antrenor al echipei din Trivale, în care acesta a vorbit despre planurile sale pentru viitorul sezon:

Cum aţi primit vestea că veţi fi noul antrenor al echipei?
- Este o mare provocare pentru mine. Vreau să le mulţumesc pe această cale tuturor persoanelor care au avut încredere în mine şi mai ales domnului Penescu. Pentru mine este o mare provocare, pentru că FC Argeş este o echipă valoroasă şi cu o istorie importantă în spate. Eu trebuie acum să răspund cu rezultate foarte bune încrederii pe care a avut-o în mine condu-cerea echipei.
Cum v-aţi caracteriza?
- Sunt un profesionist în tot ceea ce fac şi asta voi încerca să dovedesc şi în viitoarea ediţie de campionat. Este foarte important pentru mine să le readuc acestor jucători pofta şi plăcerea de a juca fotbal, pentru că aceste lucruri au cam dispărut pe finalul ediţiei precedente de campionat.
Ce schimbări veţi produce la echipă?
- În primul rând, le promit suporterilor că nu vom mai primi la fel de multe goluri ca în ediţia precedentă de campionat. Acesta va fi primul lucru pe care îl vom schimba. Apoi voi încerca să readuc FC Argeş acolo unde îi este locul, pentru că nu este normal ca FC Argeş să fie privită ca o simplă echipă din Liga a II-a.
Ce vă propuneţi de la sezonul următor?
- În primul rând, îmi doresc să terminăm campionatul mult mai sus decât în acest an. Acesta este primul meu obiectiv şi vreau ca jocul echipei să arate din ce în ce mai bine. Acum vom vedea şi ce jucători vom avea pentru viitoarea ediţie de campionat, dar din câte ştiu, ne vom baza în continuare pe acest lot de jucători tineri şi de perspectivă.
Vă bucură faptul că aveţi suportul jucătorilor?
- Este un lucru foarte important pentru mine că jucătorii mă apreciază, dar trebuie să menţin în continuare aceeaşi relaţie cu ei şi să mă bucur de acelaşi suport. Toate aceste lucruri va trebui să le fac în perioada următoare.
Când va reveni FC Argeş în Liga I?
- În maxim doi ani de zile, această echipă va reveni în Liga I, pentru că acolo îi este locul şi o să încercăm să atacăm acest obiectiv încă din acest an.

Valentin Ivan este noul secund al argeşenilor

Noul antrenor principal al echipei din Trivale, Viorel Dumitrescu, a început munca pentru noul sezon competiţional. Acesta a început să lucreze la definitivarea staffului tehnic alături de care va lucra în noua ediţie de campionat.

Antrenorul secund al argeşenilor va fi Valentin Ivan. Acesta are 38 de ani şi a mai jucat mai multe partide în Liga a II-a, dar şi la cei de la Gloria Bistriţa. Tehnicianul a mai lucrat împreună cu Adi Matei la cei de la Rocar Bucureşti. Viorel Dumitrescu a precizat că îşi doreşte foarte mult să continue colaborarea cu antrenorul secund din sezonul precedent, Marius Prisăceanu şi a spus că a purtat deja o discuţie în acest sens, dar situaţia va fi clară în zilele următoare

2011-06-15 19:27:35
Of-of, mai-mai...
Tare banc...
2011-06-16 19:22:38
up
2011-06-17 17:31:38
Gigi Becali duce Steaua la Piteşti! "Sută la sută vom juca acolo"

Abandonează varianta Buzău! Becali: "Sută la sută o să vin să joc cu Steaua la Piteşti"

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că se află în negocieri avansate pentru a disputa meciurile de pe teren propriu pe stadionul "Nicolae Dobrin", din Piteşti.

"Dacă ei îmi creează condiţii la Piteşti acolo vom juca. Să nu mă coste mai mult ca în Ghencea. Populaţia de acolo cred că iubeşte Steaua. Am ales această variantă pentru că Piteştiul este cel mai aproape de Bucureşti. O să plătesc doar în ziua meciului, pentru că o să venim acolo doar pentru jocuri, antrenamentele urmând să le facem la Bucureşti. Vom plăti doar cheltuielile curente, gaze, curent şi ce mai se consumă într-o zi de meci. Sută la sută o să vin să joc cu Steaua acolo", a spus Gigi Becali.

Primarul oraşului Piteşti, Tudor Pendiuc, a afirmat că lucrurile sunt ca şi rezolvate cu venirea Stelei pe stadionul Nicolae Dobrin. "Nu vor fi probleme. Voi înainta propunerea Consiliului Local şi nu trebuie decât aprobată. Suntem de acord ca Steaua să vină să joace pe stadionul nostru şi astfel piteştenii să vadă şi ei meciuri de Liga I", a spus Pendiuc.
2011-06-17 19:02:12
FMM pendiuc!!!!
Ce sa caute aia aici????
Noi vrem sa vedem FC Arges in Liga I, jegule!!!!
2011-06-17 19:03:44
Sa plece sTEAUA de aici!!!
Nu au ce cauta la noi!!!!!
2011-06-18 14:17:23
urat din partea primarului vostru,ca-n orasul vostru,unul de traditie,in fotbalul romanesc,sa vina sa joace Steaua Bucuresti,un campionat intreg.Inteleg 1-2-3-4 meciuri,nu tot sezonul.

Din pacate,FC ARGES nu prea mai are fani.Asta e marea buba a voastra.Ati mai ramas 200-250 de oameni pe stadion,din pacate.Sper din tot sufletul sa plece Penescu si s-o luati de la capat.Daca nu sezonul asta,peste 2 sezoane.

Argesul actual,cu Penescu,la timona,este doar o grupa proasta.Contrat cu 10-15 ani inainte, cand Argesul speria o tara intreaba cu trupa de tineri crescuti acolo.

Asa se intampla cand ne vindem sufletul la diavol.

Sper ca Pitestiul sa nu devina orasul Stelei si a lui Dinamo.Pentru ca nu e loc,de FC Arges.
(edited)
2011-06-18 14:19:04
nu se pune problema asa ,frate daca tot are stadion si nu are echipa ,de ce sa nu vina lumea la stadion sa vada meciurile stelei? crek sunt multi stelisti in pitesti,fotbalul e o distractie la care vii sa te relaxezi ,nu sa injuri
2011-06-18 14:23:17
pai de ce nu se duc stelistii sa joace pe Dinamo sau Rapid? de ce? Pitestenii trebuie sa tina cu FC ARGES,pentru ca e o echipa cu istorie,nu sa fie fani ai echipelor din capitala.Steaua si Dinamo mai tem pe cineva,astazi?