Azərbaycan dili Bahasa Indonesia Bosanski Català Čeština Dansk Deutsch Eesti English Español Français Galego Hrvatski Italiano Latviešu Lietuvių Magyar Malti Mакедонски Nederlands Norsk Polski Português Português BR Românã Slovenčina Srpski Suomi Svenska Tiếng Việt Türkçe Ελληνικά Български Русский Українська Հայերեն ქართული ენა 中文
Subpage under development, new version coming soon!

Subject: F.C. ARGES

2011-07-09 19:56:26


PREGĂTIRE 08.07.11 DUMITRESCU NU A OPRIT NICIUNUL DINTRE CEI 16 FOTBALIŞTI VENIŢI LA PROBE ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ
FC Argeş testează patru fundaşi

Fotbaliştii de la FC Argeş au continuat şi ieri pregătirea specifică la Piteşti. Din cei 16 jucători care s-au prezentat luni la reunirea lotului, antrenorul Viorel Dumitrescu nu a oprit nici unul. Tehnicianul piteştean a continuat să testeze şi ieri alţi fotbalişti care ar putea îmbrăca în acest sezon tricoul alb-violet.

La antrenamentul de ieri dimineaţă s-au prezentat patru jucători: brazilianul Walace, Octavian Ionescu, Marian Botea şi George Pîrjolea. Brazilianul Wallace da Silva este fundaş central şi a evoluat în sezonul trecut la echipa de Liga a III-a Girom Albota. Fotbalistul va fi testat în aceste zile de Dumitrescu, iar dacă va confirma, va evolua pentru gruparea din Trivale sub formă de împrumut, urmând ca alb-violeţii să cedeze în schimbul lui câţiva jucători care nu intră în atenţia tehnicianului pentru sezonul viitor. Walace a fost dorit şi în sezonul precedent de administratorul Cătălin Barbu, însă cele două conduceri nu s-au înţeles. Octavian Ionescu este fundaş central şi vine de la Rapid II. Marian Botea este fundaş de meserie, aparţine clubului Dinamo, însă în sezonul trecut a evoluat la CS Brăila, care a retrogradat în Liga a III-a. George Pîrjolea este şi el tot fundaş, iar în sezonul trecut a evoluat la Alexandria, în divizia C.
2011-07-09 19:58:07
Cine este acest Viorel Dumitrescu si de unde a venit? Ca n'am auzit de el pana acum.. Ma gandesc ca poate tu stii mai multe. Merci anticipat:)
2011-07-09 19:59:36
Acest Viorel Dumitrescu este un "NO NAME" in adevaratul sens al cuvantului in ceea ce priveste fotbalul de performanta. Este fostul antrenor cu portarii, daca iti poti imagina ce inseamna acest post pentru argesul de astazi...
2011-07-09 20:00:35


LIGA 3 08.07.11 VOR FACE SCHIMB DE JUCĂTORI
Albota va colabora cu CS Mioveni şi FC Argeş

Echipa de Ligă a treia Girom Albota va colabora în viitorul sezonul cu echipele de top ale judeţului, FC Argeş şi CS Mioveni. Această colaborare va consta într-un schimb de jucători, Albota urmând să primească ajutor de la cele două cluburi mai mari pentru a-şi întări lotul, în schimb, de la echipa Ducelui vor face pasul deocamdată în Liga a II-a câţiva jucători.

Colaborarea cu CS Mioveni a fost stabilită mai demult, iar după spusele primarului Ion Dumitru, ea va fi concretizată în câteva zile şi pe hârtie. Varianta cu FC Argeş a apărut însă de scurt timp, iar un prim pas în realizarea ei a fost deja făcut, Albota trimiţând doi jucători să se antreneze şi cel mai probabil să şi joace în Trivale.

"Vom face un parteneriat cu Mioveniul şi ne vor da 2-3 jucători. De asemenea, vom face un parteneriat şi cu FC Argeş. Noi l-am dat la ei pe Wallace şi pe Ionescu, iar Cătălin Barbu ne-a spus să ne alegem din ce jucători are el disponibili, bineînţeles nu cei care vor fi titulari. Încerc să fac tot posibilul să ţin echipa. Voi avea maximum 20 de jucători, dintre care 2 portari. Vom avea şi un alt antrenor... Suntem în tratative cu Cristi Negru, iar secund îi va fi antrenorul nostru de acum de la copii. Gabi Alexe se va ocupa în continuare de echipă ca director de organizare. Ce să mai.... nu ne-a ajutat nimeni niciodată... Toţi vin la stadion pentru şorici şi pentru apa mea.... Toţi stau deoparte de acest fenomen. Iar când am tras linie şi am văzut cu dl Oprican cât ne-am dus cu banii... De acum încolo cine vrea să muncească să muncească! Păi, eu trăgeam furtunul pe teren, iar ei stăteau la plajă. Chestiile astea au dispărut! De salariile pe care le au trebuie să muncească. Cum vine asta, să iei primă că te duci la serviciu? Sau să mai iei şi primă dublă? Condiţiile de acum le punem noi!", spunea primarul Ion Dumitru.
2011-07-09 20:01:42
....da, merci inca o data.
2011-07-09 20:03:12


LIGA 2 11:27 PENDIUC NU EXCLUDE VARIANTA UNEI NOI ECHIPE ÎN ORAŞ
CSM Slatina, cedată primăriei Piteşti?

Neavând susţinere financiară pentru a continua în eşalonul secund, CSM Slatina ar putea fi cedată autorităţilor municipiului Piteşti.

Investitorii grupării FC Piatra Olt s-au arătat interesaţi de a prelua nou-promovata, însă se pare că preşedintele Comitetului Director, Minel Prina, înclină balanţa în favoarea judeţului vecin. Demersurile privind cedarea locului de Divizia B au demarat, directorul CSM, Cristian Cismaru, fiind prezent joi la Federaţie împreună cu fostul preşedinte al echipei FC Argeş, Viorel Ilinca.

Contactat telefonic, primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a precizat că autorităţile sunt interesate de obţinerea unui loc în Liga a II-a, varianta CSM Slatina nefiind exclusă. "Deocamdată nu pot comenta nimic. Când va fi cazul, vom comunica. Există un interes pentru preluarea unei echipe de fotbal, dar mai multe detalii nu pot oferi", a spus Pendiuc.

Potrivit unor informaţii din interiorul clubului, administratorul public Minel Prina ar fi afirmat că decât echipa să fie preluată de FC Piatra Olt, preferă să fie desfiinţată.

Contactaţi telefonic, oficialii grupării CSM Slatina nu au răspuns.

Popa: "Există două variante: fuziunea sau desfiinţarea"

"Principalul" Marius Popa a declarat că singura variantă de a continua este fuziunea cu o altă echipă. "După această ultimă discuţie sunt două soluţii, una să fuzioneze cu o altă echipă, iar a doua să se desfiinţeze. Cum să fie preluată!? Dacă fuziunea nu este permisă, atunci se va desfiinţa. Nu ştiu, aşa am fost anunţaţi, ori se face fuziune sau preluare, cumpărare de către alt club, ori se desfiinţează. Până când se va decide ceva, toată lumea este liberă să-şi găsească alte angajamente. Eu cred că vor reuşi, sunt băieţi destul de buni, au terminat pe primul loc, mulţi dintre ei cred că îşi vor găsi uşor angajamente", a precizat Marius Popa, antrenorul care a reuşit două promovării consecutive cu CSM Slatina.
(edited)
(edited)
2011-07-12 21:41:11
up
2011-07-12 22:18:43
Neavând susţinere financiară pentru a continua în eşalonul secund, CSM Slatina ar putea fi cedată autorităţilor municipiului Piteşti.


exista sustinere financiara, dar s'a decis ca decat sa fie sustinute 2 echipe in II mai bine se concentreaza toate eforturile pt promovarea lui alro in I :P
2011-07-13 15:04:02
Multumim pentru detalii.
2011-07-13 15:06:23

Iordan Eftmie: “Barbu n-are tangenţe cu fotbalul, permanent caută conflicte şi râcă”





Pe 21 octombrie, Iordan Eftimie va împlini 50 de ani. Ca jucător a evoluat la FC Argeş, unde a fost şi antrenor. În vara anului 2010, atunci când nimeni nu voia să preia un club precum FC Argeş, rămas doar cu jucători foarte tineri, fără experienţă şi valoare, „Grecul” a fost singurul care a acceptat să preia echipa. A venit cu sufletul deschis, a salvat echipa de la retrogradare, după care, în mod cu totul nejustificat, a fost dat afară de o conducere care se dovedeşte pe zi ce trece că este de un amatorism ruşinos pentru un club ca FC Argeş.

Aţi acceptat să preluaţi pe FC Argeş vara trecută, atunci când nimeni nu voia să vină antrenor. De ce aţi făcut-o?
- Pentru că sunt argeşean, am jucat la FC Argeş şi, ca antrenor adevărat, n-ai cum să refuzi. Asta în numele lui Dobrin şi al istoriei alb-violete. Am venit cu sufletul deschis, curat, chiar dacă în lot erau numai jucători foarte tineri şi fără experienţă.

Nu a fost un risc prea mare?
- Sigur că am riscat; FC Argeş era în situaţie de criză. Jean Vlădoiu şi Mihai Zamfir refuzaseră să preia echipa, jucători de valoare nu mai erau în lot.

Ce speraţi atunci, la început?
- Speram să am sprijinul conducerii, dar m-am înşelat amarnic!

Când spuneţi „conducere” la cine vă referiţi?
- La Cătălin Barbu.

Îşi spune pompos manager, dar în acte este administrator. Cum nu v-a ajutat în munca pe care o făceaţi la FC Argeş?
- În iarnă i-am spus să mergem după jucători de perspectivă pentru a-i aduce la echipă, dar a refuzat. N-a vrut sau n-a putut să ofere nici vitaminizarea necesară jucătorilor, nici semicantonamente… De multe ori chema jucătorii în cantonament după ora 21, pentru a nu le mai da masa de seară. Mai mult, omul a fost la originea acelei „nemulţumiri” a jucătorilor în numele cărora a vorbit portarul Bolboaşă.

Cum adică?
- Cătălin Barbu i-a chemat pe jucători într-o seară la localul „Duet” şi a pus la cale tot ce avea să se întâmple.

În ce relaţii eraţi cu administratorul clubului?
- Nu mi-a trebuit prea mult timp să înţeleg faptul că el căuta permanent conflicte. De exemplu îmi cerea mereu să fac referat pentru a-i amenda pe jucători, lucru pe care nu l-am făcut niciodată. Apoi îmi cerea să-i dau afară din lot pe Zaharia şi Avramescu pentru că erau jucători proveniţi de la antrenorul Ianovschi.

Acum i-a dat antrenorul Viorel Dumitrescu afară…
- Era clar. Şi încă un lucru despre care unii jucători au tot vorbit: când venea în vestiar, vorbea mereu foarte urât, cu expresii de maidan şi pe un ton permanent conflictual. Asemenea atitudine este incompatibilă cu cea de conducător. Sunt convins că domnul Cornel Penescu îşi va de seama de marile deservicii pe care i le face Cătălin Barbu.

Unii spun că omul are grave probleme la „mansardă”…
- Şi nu cred că se înşală. Nu este posibil să fie permanent în conflict cu absolut toată lumea şi să nu aibă măcar un prieten. S-a certat şi a intrat în conflict cu toţi: cu preşedintele AJF, Cornel Sorescu, cu antrenorii de la Centrul de Copii şi Juniori, cu galeria, cu jucătorii… Omul n-are tangenţe cu fotbalul; permanent caută doar conflicte şi râcă.

Cu antrenorul Viorel Dumitrescu în ce relaţii sunteţi?
- Eu personal l-am adus pe Dumitrescu la echipă, atunci când n-avea serviciu. În timpul campionatului trecut mi-a spus despre echipă: „Dane, ce jucători slabi, fără valoare sunt acum la FC Argeş… Niciodată n-a avut Argeşul aşa echipă slabă!”. Iar acum, spune că vrea să se bată la promovare pentru Liga I! Cu echipa actuală, dacă nu aduc jucători, eu dau scris că FC Argeş este una dintre condamnatele la retrogradare.

Aţi mai vorbit cu Dumitrescu după ce aţi plecat de la echipă?
- M-am întâlnit cu el şi de ruşine nici nu a avut curajul să mă privească în ochi… Ce nu înţeleg eu acum este altceva. În campionatul trecut spunea despre Cătălin Barbu că „este pervers şi are un caracter duplicitar”, iar acum îl laudă!!!

Acum aveţi ofertă să antrenaţi?
- Sunt în stadiul de discuţii, dar vreau să lămuresc un lucru. Chiar în timpul campionatului trecut, am spus că nu voi mai rămâne la FC Argeş, dacă nu vor fi aduşi jucători. Şi, pentru că ştiau că nu vor mai aduce fotbalişti, mi-au luat-o înainte şi mi-au spus că sunt director tehnic. L-am întrebat pe domnul Penescu ce înseamnă această funcţie pentru mine şi mi-a spus că voi face imaginea clubului, lucru cu care n-am fost de acord.

Sursa: Obiectiv Argeşean

2011-07-13 18:29:20
PREGĂTIRE 12.07.11 AZI FAC VIZITA MEDICALĂ, VINERI JOACĂ PRIMUL AMICAL, IAR DUMINICĂ PLEACĂ LA SFÂNTU GHEORGHE
FC Argeş s-a despărţit de 8 jucători

Prima săptămână de antrenamente a luat sfârşit pentru fotbaliştii lui FC Argeş. Astăzi, 23 dintre aceştia vor face vizita medicală la Policlinica Sportivă din Craiova. Noul antrenor principal al echipei din Liga a II-a, Viorel Dumitrescu, a renunţat la 8 jucători.

Dintre cei 23 de jucători care se vor prezenta la examenul medical, doi riscă să nu meargă în cantonament după ce iniţial au refuzat salariile oferite de conducere. Astfel, după vizita medicală, Mihai Cotigă şi Roberto Boboacă, urmează să poarte discuţii pentru prelungirea contractelor.

Iată-i pe ceilalţi 21: Dănuţ Fundulea, Flavius Croitoru, Adrian Rusandu, Alin Popa, Alexandru Răuţă, Leonard Manole, Robert Beuran, Rover Cârstea, Andrei Predoiu, Monel Cârstoiu, Martian Garniţă, Bogdan Stancu, Andrei Cristian, Ciprian Negoiţă, Ion Marius, Marius Briceag, Walace da Silva, Ionescu, Botea, Coşa şi Dănuţ Ivănică.

Situaţia altor 8 fotbalişti care au început pregătirile cu alb-violeţii sunt clarificate. Zaharia, Avramescu, Sârbu, Deliu, State, Vintilă, Drăgan şi Paraschiv nu vor mai continua la FC Argeş după ce nu şi-au prelungit contractele.

Au refuzat amicalul cu CS Mioveni

După vizita medicală de la Craiova, jucătorii vor avea liber în restul zilei. Mâine şi joi vor reveni la antrenamente, iar vineri se vor duela în primul amical din această pregătire de vară.

Argeşenii au avut şansa de a juca acest test contra noii-promovate, CS Mioveni, însă managerul Cătălin Barbu a refuzat oferta. Motivul a fost că vrea un adversar mai slab, având în vedere nivelul de pregătire la care se află în acest moment echipa sa.

Sâmbătă, fotbaliştii lui Viorel Dumitrescu vor avea zi liberă, iar duminică dimineaţă vor pleca în cantonament la Sfântu Gheorghe, pentru şase zile.
(edited)
2011-07-13 18:32:35


PREGĂTIRE 13:53 FC ARGEŞ ŞI-A ASIGURAT POSTUL DE PORTAR
Dumitrescu vrea 25 de jucători la Sfântu Gheorghe

FC Argeş se pregăteşte să urce în primul cantonament din această vară. Antrenorul piteştenilor mai are timp până duminică, atunci când se pleacă la Sfântu Gheorghe, pentru a-şi stabili lotul de 25 de jucători pe care îi va lua în lot. Dumitrescu e nevoit să renunţe la fotbaliştii tineri ce au evoluat mai puţin în sezonul trecut.

"Intenţionez să abordez această ediţie de campionat cu un lot alcătuit din 25 de jucători, dintre care trei vor fi portari. O să fim nevoiţi să renunţăm la fotbaliştii tineri care au evoluat foarte puţin în sezonul trecut. Îi vom împrumuta la echipe de Liga a III-a, pentru a putea juca, fiindcă la noi e greu să mai prindă lotul. Până la plecarea în cantonament voi stabili în mare parte lotul pentru această ediţie de campionat. Mai am nevoie de jucători pe două posturi, pentru a avea concurenţă la echipă. Deocamdată, suntem în discuţii cu mai mulţi jucători pentru a acoperi aceste goluri, însă, până nu se concretizează ceva, nu pot să pronunţ niciun nume", a spus Viorel Dumitrescu pentru Curierul Zilei.

Cantonamentul de la Sfântu Gheorghe se va întinde pe durata unei săptămâni.

Şi-au asigurat postul de portar

În privinţa transferurilor, FC Argeş şi-a sigurat postul de portar prin achiziţionarea lui Adrian Rusandu, ultima dată la FC Piatra Olt. Goalkeeperul a semnat un contract pe trei sezoane şi se va bate pentru un loc de titular cu Flavius Croitoru şi Dănuţ Fundulea.

Pe lângă Rusandu, piteştenii sunt în discuţii pentru aducerea altor patru fotbalişti. Alexandru Radu (mijlocaş, 31 ani), Marian Botea (fundaş, ultima dată la CF Brăila), Walace şi Ionescu (ambii de la Girom Albota) sunt ţintele lui Dumitrescu.

Vineri, primul amical

Până la plecarea în cantonament, FC Argeş va disputa vineri, de la ora 11:00, un joc de pregătire, adversarul nefiind încă stabilit.

"Vom căuta o echipă mai slab cotată, având în vedere nivelul la care suntem cu pregătirea. În cantonamentul de la Sfântul Gheorghe, am stabilit şi un amical cu Unirea Slobozia, care s-a luptat pentru promovarea în liga secundă până în ultima etapă cu Calatis Mangalia", a spus Viorel Dumitrescu.

(edited)
2011-07-19 14:49:20
up
2011-07-23 17:16:26
Un nou sezon, o nouă … dezamăgire

Am trăit cu speranţa că vara aceasta va fi salvatoare pentru clubul FC Argeş, dar ne-am înşelat. Primarul Pendiuc a dovedit încă o dată locuitorilor oraşului Piteşti şi suporterilor echipei FC Argeş că una spune şi alta face, ba mai mult prin târg se vorbeşte că nu doreşte să îl confrunte pe Penescu din cauză că în trecut ar fi primit mici “atenţii” din partea unui om pentru care şpaga reprezintă modul cel mai simplu de a ajunge în vârful piramidei. Primarul stătea mai mult la gândul de a aduce o turmă de oi pe stadionul Nicolae Dobrin, în loc să ia atitudine la distrugerea fotbalului piteştean. Personal, eu cred că acest om nu mai este demn de a conduce destinele urbei în care locuim, fiindcă minciuna împreună cu şpaga nu pot aduce încrederea locuitorilor oraşului Piteşti.



De obicei, vara era perioada în care suporterii îşi făceau planuri pentru viitorul sezon, ce transferuri face echipa, adversarele etc. La noi a devenit o obişnuinţă să ne resemnăm că vom avea parte de o nouă dezamăgire. Nu sunt vorbe goale, ci avem argumente în acest sens:

1. Lotul de jucători – ca şi sezonul trecut, se pune accent pe tineri. Şi când majoritatea sunt lipsiţi de valoare, rezultatele nu pot fi decât amăgiri.
2. Transferuri – am transferat jucători din Liga a III-a, sau care nu au mai jucat de ceva timp.
3. Antrenor – avem un antrenor fără experienţă, pentru care cel mai înalt nivel a fost Prefab Modelu. Multă lume afirmă că şi Ionuţ Badea se afla în aceeaşi situaţie când a preluat FC Argeş, dar să nu uităm că Badea a disputat peste 130 de jocuri în Divizia A, a câştigat 2 cupe şi 2 campionate cu Dinamo. În plus, caracterul face diferenţa!
4. Barbu + Penescu – aceste două nume reprezintă contraperformanţa în cel mai bun sens. Din 2006 de când Penescu a preluat pe FC Argeş, echipa a bătut toate recordurile negative, şi a mers în regres continuu! Chiar dacă a reuşit o promovare şi un loc 10 în Liga 1, multe din acele meciuri s-au dovedit a fi trucate de omul din Pădureţi, motiv pentru care a fost şi arestat!

În acest sezon vor retrograda 5 formaţii, iar seria pare mai echilibrată ca niciodată: sunt 3 echipe care au retrogradat din Liga 1 (Timişoara, Bistriţa, Craiova), FC Bihor care a terminat pe locul 2 sezonul trecut, au promovat Chindia Târgovişte, unde sunt implicţi Gică Popescu şi Ion Crăciunescu, deplasări lungi la Oradea şi Arad de câte două ori, Timişoara, Bistriţa, Baia Mare etc.
Putem avea vreo speranţă în acest sezon? Totuşi, apare un nebun în ziare care declară că doreşte promovarea. Sau nu ştie că trecerea într-un eşalon inferior se numeşte retrogradare?
(edited)
2011-07-23 17:17:55
Amical / FC Argeş – Unirea Slobozia 0-1


FC Argeş a întâlnit formaţia de liga a III-a Unirea Slobozia, într-un amical disputat astăzi la Predeal. Piteştenii au fost învinşi cu scorul de 1-0 de ialomiţeni. Unicul gol al partidei a fost marcat de Marian Tudor, cu un şut în vinclu din afara careului.

Pentru FC Argeş, în prima repriză, au evoluat: Rusandu – Ghiţă, Botea, Walace, Briceag – Alin Popa, Răuţă, Cârstoiu, Manole – Ivănică, Rover Cârstea. În repriza secundă, pentru alb-violeţi au jucat: Croitoru – Garniţă, Ionescu, Negoiţă, Andrei Cristian – Stancu, Răuţă, Radu Alexandru, Beuran – Coşa, Predoiu.

Viorel Dumitrescu: „Am pierdut acest meci pentru că am avut mari probleme în apărare. Am primit gol încă din primele minute ale întîlnirii, în urma unui şut imparabil de la 20 de metri. Am ratat destul de mult la finalizare şi nu am reuşit să o băgăm în poartă. Ştiu că este o înfrîngere în faţa unei echipe de Liga a III-a şi nu avem nici o scuză. Acest meci l-am jucat după patru antrenamente destul de obositoare, iar terenul de joc de la Predeal a fost destul de prost. La nivelul de pregătire la care sîntem noi, eu sînt destul de mulţumit de ceea ce au arătat în teren jucătorii. Mai avem unele lucruri de pus la punct, pe care sper să le remediez la meciurile următoare.“
2011-07-23 17:21:38


FC ARGEŞ PITEŞTI 19.07.11 ADRIAN RUSANDU REVINE LA CLUBUL UNDE ŞI-A FĂCUT JUNIORATUL
„Este o mândrie să îmbrac tricoul echipei FC Argeş”

Conducerea echipei FC Argeş a rezolvat în mare parte problema portarului titular pentru următoarea ediţie de campionat, după au reuşit transferul lui Adrian Rusandu. Portarul a ajuns la FC Argeş, după ce s-a discutat destul de mult despre posibila sa venire în Trivale şi în iarnă, dar până la urmă abia acum s-a perfectat. Acesta este destul de fericit pentru că s-a realizat acest transfer şi speră să realizez lucruri cât mai importante la FC Argeş.

#Eşti bucuros că s-a realizat acest transfer?
Este o mare bucurie pentru mine pentru că am fost aproape de a semna cu FC Argeş şi în iarnă, dar iată că până la urmă aşteptarea aceasta a meritat şi am ajuns la o echipă de tradiţie din fotbalul românesc.
#Cum te înţelegi cu noii tăi colegi?
Mă înţeleg foarte bine şi ei sunt nişte băieţi tineri, care îşi doresc să realizeze lucruri cât mai importante pentru acest club, lucru pe care îl doresc şi eu din tot sufletul. Am venit cu gândul să fac lucruri cât mai frumoase aici.
#Ce îşi propui în viitorul sezon?
O să avem o misiune grea în Liga a II-a pentru că nici aici nu este deloc uşor să joci, dar am încredere că dacă ne vom dărui total vom putea să trecem peste orice dificultate. Vom avea jocuri dificile, dar trebuie să ne amintim că
noi suntem FC Argeş şi va trebui să facem totul pentru a respecta blazonul acestui club.
#Ce înseamnă FC Argeş pentru tine?
Înseamnă foarte mult pentru că aici mi-am făcut junioratul şi este normal ca orice copil să îşi dorească mai târziu să ajungă să joace la echipa pentru care s-a format. Sunt foarte fericit că am ajuns aici şi este o mare mândrie pentru mine că am ajuns să îmbrac tricoul alb-violet şi sper să port cât mai mult noroc formaţiei mele.