Subpage under development, new version coming soon!
Subject: F.C. ARGES
Penescu scapă de închisoare
Cornel Penescu, Marius Martiş, Ionică Serea şi Liviu Făcăleaţă au primit azi din partea Tribunalului Prahova o sentinţă de 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul "Mită pentru arbitri II". Inculpaţii au mai primit doi ani de supraveghere judiciară.
În acest dosar, Serea a fost acuzat de DNA că ar fi primit mită de 21.000 de dolari de la fostul patron al Argeşului, Cornel Penescu, pentru a ajuta echipa piteşteană la un meci contra Stelei, disputat în primăvara lui 2009. Martiş a fost acuzat de complicitate la luare de mită, iar Serea, de luare de mită
Deciziile NU sînt definitive şi ele pot fi atacate în 10 zile de la data pronunţării.
Cătălin Barbu : „Îmi doresc să rezolvăm transferul lui Iulian Tameş”
Cătălin Barbu, managerul general al echipei FC Argeş, a declarat în urmă cu câteva zile că îşi doreşte foarte mult să aducă la echipa din Trivale jucători de Liga I, asta pentru ca echipa să poată ajunge în Liga I. Unul dintre jucătorii ce pot ajunge la FC Argeş este mijlocaşul Iulian Tameş, omul ce a mai jucat în trecut la echipa alb-violetă. Managerul piteştenilor a punctat că sosirea lui Tameş ar fi un transfer foarte reuşit pentru echipa lui Viorel Dumitrescu, dat fiind faptul că ar da o mare siguranţă liniei mediene. „Iulian Tameş este un jucător foarte valoros şi sunt convins că multe echipe din fotbalul românesc şi l-ar dori. Este un om ce ultima dată a jucat la Dinamo şi asta spune multe despre valoarea acestui jucător. Eu îmi doresc să putem realiza acest transfer, dat fiind faptul că Tameş este un jucător cu o foarte mare experienţă. Cred că acest jucător ar avea capacitatea de a strânge în jurul său toţi jucătorii tineri din echipa noastră pentru a ne putea ajuta să trecem cu bine peste momentele grele ce vor veni în campionat”, a declarat Cătălin Barbu, managerul general al echipei FC Argeş.
Gica Dobrin confirmă implicarea lui Tudor Pendiuc
Primarul oraşului Piteşti, Tudor Pendiuc, a anunţat în conferinţa de presă de miercuri că se va implica din nou la FC Argeş şi că va pune umărul la o eventuală revenirea a echipei în Liga I. Acesta a precizat deja că a fost aprobată suma pentru realizarea lucrării de amplasare a instalaţiei de încălzire a gazonului: Mă bucur foarte mult că primarul Tudor Pendiuc se va implica pentru ajutarea echipei. Sunt ferm convinsa că împreună putem realiza acest lucru. Este o veste foarte bună pentru noi şi sper ca totul să meargă perfect de acum înainte. Contează fiecare ajutor venit din partea oricui. Chiar vreau să mulţumesc domnului Pendiuc şi domnului Nicolescu pentru faptul că au plasat ajutarea şi susţinerea echipei FC Argeş printre punctele importante ale momentului de faţă. Sper ca acest campionat să ne aducă din nou în Liga I, pentru că o echipă ca FC Argeş trebuie să se dueleze cu echipele de top din prima divizie. , a declarat Gica Dobrin.
Doman revine la FC Argeş
Cătălin Doman a plecat în urmă cu doi ani la echipa din Azerbaijian, Khazar Lankaran, acolo unde l-a avut ca antrenor o bună bucată de timp pe Mircea Rednic. Împrumutul la echipa azeră a expirat, iar acesta s-a întors la Piteşti. Fotbalistul poate continua la FC Argeş în condiţiile în care nu va veni nicio ofertă pe numele acestuia. Managerul general al echipei FC Argeş, Cătălin Barbu a precizat că sunt şanse destul de importante ca acesta să continue la echipa antrenată de Viorel Dumitrescu. „Cătălin Doman a revenit în Piteşti şi este acum jucătorul echipei FC Argeş. Acesta se va prezenta la reunirea echipei pe data de 2 iulie, urmând ca în funcţie de ce oferte vor apărea să decidem dacă va continua sau nu cu echipa noastră. Oricum, acesta este un jucător valoros şi avem nevoie de aportul acestuia, dar o să vedem cum vor evolua lucrurile”, a declarat managerul general al echipei FC Argeş, Cătălin Barbu.
Schimbări la echipă
Managerul general al piteştenilor, Cătălin Barbu, a anunţat că vor fi jucători ce au şanse să plece de la Piteşti, dar şi jucători ce vor veni să acopere anumite goluri ale echipei din Trivale. „O să facem şi noi o analiză mai amplă a sezonului ce tocmai s-a încheiat. Probabil că vor fi anumiţi jucători ce vor pleca de la echipa noastră. Numai că o să vedem dacă aceşti jucători vor pleca sub formă de împrumut sau vor fi vânduţi definitiv. Acest aspect o să îl lămurim mai târziu. O să vedem ulterior cum vor fi rezolvate lucrurile. De asemenea, vor fi şi jucători ce vor veni la echipa noastră pentru a acoperi aceste goluri din rândul echipei noastre. O să căutăm să aducem jucători cât mai utili formaţiei noastre”, a declarat Cătălin Barbu, managerul general al echipei FC Argeş.
Dulcea rămâne la FC Argeş
Luni este programată reunirea echipei FC Argeş, piteştenii urmând să se întoarcă la antrenamente după o vacanţă de o lună de zile. Piteştenii vor reveni la antrenamente şi vor începe pregătirea pentru stagiunea ce va debuta pe data de 18 august. Până atunci se fac tot felul de calcule cu privire la componenţa echipei pentru sezonul viitor. Marea discuţie în momentul de faţă este legată de situaţia contractuală a unora dintre cei mai importanţi doi jucători din tabăra argeşenilor şi anume Elias Bazzi şi Adrian Dulcea. Antrenorul piteştenilor, Viorel Dumitrescu, ne-a oferit mai multe detalii cu privire la acest subiect: „O să vedem ce se va întâmpla cu doi dintre cei mai importanţi jucători ai noştri şi mă refer aici la Elias Bazzi şi Adrian Dulcea. Rămâne de văzut ce şanse sunt ca Bazzi să continue la noi şi în sezonul viitor, dar trebuie să recunoaştem că sunt şanse mai importante în privinţa lui Adrian Dulcea. Foarte probabil acesta va continua la echipa noastră şi în sezonul ce va urma din Liga a II-a. În afară de aceşti doi jucători, o să vedem cum vor decurge lucrurile pentru că va mai trebui să aducem câţiva jucători”, a declarat Viorel Dumitrescu, antrenorul principal al echipei FC Argeş.
Alin Popa se gândeşte la viitoarea ediţie de campionat
Unul dintre jucătorii de la care se aşteaptă foarte multe în acest sezon este Alin Popa. Mijlocaşul de bandă al echipei FC Argeş a avut evoluţii nu foarte reuşite în sezonul precedent, dar acesta speră ca lucrurile să stea cu totul altfel în viitorul sezon competiţional. „Ne gândim cu toţii la reunirea lotului, pentru că după aceea vom trece serios la treabă. Avem foarte multe lucruri de pus la punct în perioada ce urmează şi sper ca totul să fie cât mai bine pentru noi. Va fi un sezon dificil şi multă lume aşteaptă lucruri cât mai frumoase de la echipa noastră. Eu îmi doresc să am jocuri cât mai bune şi să îmi pot ajuta formaţia în meciurile dificile ce vor urma în viitorul campionat. Sper să ne putem apropia de obţinerea unui loc în Liga I, pentru că acolo ne dorim cu toţii să ajungem”, a declarat Alin Popa, mijlocaşul echipei FC Argeş.
Sa nu exgeram.... :))
Se face echipa de mentinere.
Se face echipa de mentinere.
la ce nivel are liga 2 la noi, orice echipa "de mentinere" daca e bine stimulata financiar poate promova lejer..
Departe de Trivale
În ultima perioadă s-a speculat foarte mult pe seama faptului că mijlocaşul Iulian Tameş ar putea reveni la FC Argeş, asta după ce în returul ediţiei trecute de campionat a evoluat pentru Dinamo. Tameş a recunoscut că se gândeşte la o revenire la FC Argeş, dar şansele ca el să mai ajungă în Trivale sunt tot mai mici şi asta după ce a fost chemat de Ionuţ Badea pentru un eventual transfer la FC Braşov. „Până de curând eram ferm convins că putem ajunge la o înţelegere cu Iulian Tameş şi că jucătorul poate evolua la FC Argeş, dar lucrurile nu mai sunt la fel de simple în momentul de faţă. Acesta a primit o ofertă interesantă pentru el de la FC Braşov şi se pare că echipa de sub Tâmpa este aproape de a îl achiziţiona. Este foarte probabil să conteze pentru el şi faptul că echipa de acolo joacă în Liga I, oricum, noi trebuie să mergem mai departe şi cu Tameş şi fără Tameş. Cert este faptul că acesta este un jucător ce ne-ar fi fost de mare folos”, a declarat Cătălin Barbu, managerul general al echipei FC Argeş.
Iulian Crivac - antrenor secund la FC Argeş
Conducerea echipei FC Argeş a făcut o primă achiziţie. Vorbim aici despre numirea lui Iulian Crivac în postura de antrenor secund al echipei din Trivale. Acesta este un fost jucător al piteştenilor, un om care a fost pe teren la meciuri importante ale alb-violeţilor, iar acum a ajuns pe banca tehnică a argeşenilor. Acesta nu i-a luat locul lui Valentin Ivan ci ambii vor fi secunzii lui Viorel Dumitrescu. „Este un om important care a venit pe banca echipei. Să nu uităm că este un fost jucător al echipei noastre, un om care a jucat în meciurile cu adevărat importante ale echipei. A adunat o experienţă importantă în jocurile importante şi cred că experienţa sa poate fi de ajutor băieţilor în meciurile cu miză din campionat. Orice ajutor poate să fie binevenit în momentul de faţă”, a precizat Cătălin Barbu, managerul general al echipei FC Argeş.
Iulian Crivac vrea să ajute echipa
Noul secund al piteştenilor, Iulian Crivac, are planuri mari şi spune că vrea să ajute mult echipa în viitoarea stagiune. „Sunt bucuros că am fost numit în această funcţie pentru că până la vorbim de echipa cea mai importantă a judeţului şi este formaţia la care eu m-am remarcat de-a lungul timpului. Îmi doresc foarte mult să facem o treabă foarte bună în viitoarea stagiune şi să punem umărul la o eventuală promovare a echipei în Liga I. Un alt lucru pe care vreau ca lumea să îl înţeleagă este acela că eu nu am venit în locul nimănui. Cu toţii vom colabora pentru binele acestei echipe”, a precizat Iulian Crivac, antrenorul secund al echipei FC Argeş.
am trecut sambata dimineta pa la stadion, nu mai trecusem din toamna. speram sa vad niste meciuri de copii, dar cred ca sunt in vacanta.
in ultima vreme am preferat sa ma uit la campionate externe, la champions league, la campionatul european. vezi fotbal frumos, de calitate, dar parca lipseste ceva - pasiunea ai pe care o ai doar pentru echipa cu care tii de cand esti mic. cand or prelua echipa niste oameni competenti? cu oameni gen acest barbu, si bani si rezultate daca ar avea, tot te indeparteaza de ea.
in ultima vreme am preferat sa ma uit la campionate externe, la champions league, la campionatul european. vezi fotbal frumos, de calitate, dar parca lipseste ceva - pasiunea ai pe care o ai doar pentru echipa cu care tii de cand esti mic. cand or prelua echipa niste oameni competenti? cu oameni gen acest barbu, si bani si rezultate daca ar avea, tot te indeparteaza de ea.
Dorin merita o statuie mareata, nu doar un bust..... dar asta e.. cand n-ai cu cine.. n-ai cu cine..
Doman şi Voicu la FC Argeş
Chiar dacă stau foarte prost cu situaţia financiară, FC Argeş face tot posibilul să îşi facă un lot care să se poată lupta pentru revenirea pe prima scenă fotbalistică. Luni, la reunirea lotului FC Argeş au fost prezenţi şi doi fotbalişti care au evoluat în liga întâi pentru gruparea alb-violetă. Este vorba de mijlocaşul Cătălin Doman şi de fundaşul Adrian Voicu. Cei doi jucători au primit acceptul de a se pregăti sub comanda lui Viorel Dumitrescu însă surse din cadrul clubului susţin că cei doi fotbalişti au mari şanse să îmbrace din nou tricoul alb-violet: Doman este un jucător foarte talentat iar noi cu siguranţă am avea nevoie de serviciile sale. Avem nevoie de întăriri la echipă, acest lucru fiindu-ne demonstrat sezonul trecut atunci când echipa a suferit în returul de campionat. Sper ca cei doi jucători să rămână la FC Argeş, a declarat Viorel Dumitrescu, antrenorul echipei FC Argeş
Doman: 'Vreau să promovez cu FC Argeş!'
După ce a petrecut doi ani în Azerbaidjian, Cătălin Doman speră acum să ajute pe FC Argeş să promoveze în liga întâi: M-am întors la Piteşti şi vreau să joc cât mai bine. Dacă o să am o evoluţie bună, dar şi cu ajutorul colegilor mei cred că o să reuşim să revenim în liga întâi. Ştiu că nu va fi deloc uşor, o să avem partide foarte grele în acest sezon dar eu cred că avem şansele noastre la unul din cele două locuri care permit accederea în liga întâi, a declarat Doman.
PREGĂTIRE 09.07.12 DUMITRESCU A TREBUIT SĂ IMPROVIZEZE PENTRU A FORMA DOUĂ ECHIPE
FC Argeş nu mai prezintă interes: trialul a fost un fiasco total
Astăzi s-a disputat pe terenul III al complexului Nicolae Dobrin un trial organizat de FC Argeş, echipă ce activează în liga a II-a. La acest trial au fost prezenţi doar o mână de jucători ce au evoluat în ligile inferioare, fapt ce l-a deranjat şi pe antrenorul Viorel Dumitrescu. Mai mult, trialul a fost la un pas de a se amâna, însă Alexandru Tudor a dorit să arbitreze aceast meci iar tehnicianul alb-violet a trebuit să improvizeze pentru a forma două echipe, folosind câţiva jucători de la prima echipă, dar şi câţiva juniori. La acest meci a fost prezent şi Andrei Penescu, fiul finanţatorului Cornel Penescu.
Răuţă - în conflict cu suporterii
La aceeaşi oră a fost programat şi antrenamentul formaţiei piteştene, acesta fiind condus de atacantul Adrian Dulcea. Înainte de startul antrenamentului, Alexandru Răuţă a intrat în conflict cu suporterii prezenţi la stadion deoarece mijlocaşul vine la antrenamente îmbrăcat cu tricoul celor de la Steaua Bucureşti. Mai mult, tânărul jucător a declarat că nu a primit tricou şi trening de la FC Argeş şi de aceea este nevoit să vină îmbrăcat în tricoul formaţiei bucureştene.
FC Argeş nu mai prezintă interes: trialul a fost un fiasco total
Astăzi s-a disputat pe terenul III al complexului Nicolae Dobrin un trial organizat de FC Argeş, echipă ce activează în liga a II-a. La acest trial au fost prezenţi doar o mână de jucători ce au evoluat în ligile inferioare, fapt ce l-a deranjat şi pe antrenorul Viorel Dumitrescu. Mai mult, trialul a fost la un pas de a se amâna, însă Alexandru Tudor a dorit să arbitreze aceast meci iar tehnicianul alb-violet a trebuit să improvizeze pentru a forma două echipe, folosind câţiva jucători de la prima echipă, dar şi câţiva juniori. La acest meci a fost prezent şi Andrei Penescu, fiul finanţatorului Cornel Penescu.
Răuţă - în conflict cu suporterii
La aceeaşi oră a fost programat şi antrenamentul formaţiei piteştene, acesta fiind condus de atacantul Adrian Dulcea. Înainte de startul antrenamentului, Alexandru Răuţă a intrat în conflict cu suporterii prezenţi la stadion deoarece mijlocaşul vine la antrenamente îmbrăcat cu tricoul celor de la Steaua Bucureşti. Mai mult, tânărul jucător a declarat că nu a primit tricou şi trening de la FC Argeş şi de aceea este nevoit să vină îmbrăcat în tricoul formaţiei bucureştene.