Subpage under development, new version coming soon!
Subject: F.C. ARGES
Nu uitati de mitingul de astazi! daca sunteti fai adevarati...
(edited)
Am fost. Am fost ceva suporteri, dar in nota obisnuita de cand a venit penescu... S-a scandat la prefectura, s-a mers pana la primarie, a iesit intr-un tarziu pendiuc si a inceput gargara obisnuita...
Aproximativ 1000 de fani au participat la miting
Aproximativ 1000 de iubitori ai echipei FC Argeş au fost prezenţi astăzi la mitingul organizat de Asociaţia Fan Club FC Argeş. Alături de suporteri au fost prezenţi actuali şi foşti fotbalişti ai echipei alb-violete printre aceştia numărându-se Ilie Bărbulescu, Viorel Moiceanu, Eduard Augustin, Stelică Badea, Adrian Voicu, Alexandru Răuţă, Cosmin Năstăsie şi mulţi alţii: Băieţi vă mulţumesc din suflet că demonstraţi că iubiţi acest fenomen. Acest oraş a adus echipe de renume aici şi am dat poate cei mai mari jucători. Am foarte mari emoţii şi mă bucur că aţi venit în număr mare. Vreau să continuaţi să credeţi în acest vis pentru că şi noi merităm să avem o echipă mare , a spus Augustin Eduard.
Fanii au mers prin centrul oraşului şi s-au oprit în faţa primăriei. La scurt timp şi-a făcut apariţia şi primarul Tudor Pendiuc: Faptul că am autorizat această acţiune a dumneavoastră demonstrează faptul că susţinem ca FC Argeş nu numai să nu dispară dar să şi crească. Am văzut şi câteva mesaje ale dumneavoastră iar unele sunt răutăcioase. Aşa cum în 1992 nu am lăsat echipa să moare să fiţi siguri că nici acum nu o să lăsăm. FC Argeş este al nostru, această echipă este brandul nostru şi aveţi asigurarea că ne vom implica în salvarea echipei. Ne vom implica atât cât putem legal, a spus edilul oraşului.
Miting - FC Arges merge inainte
(edited)
Constantin Stroe: "Am două persoane ce ar vrea sa investească la FC Argeş"
Constantin Stroe este considerat de suporterii alb-violeţi salvatorul echipei FC Argeş. Fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al formaţiei din Trivale a vorbit astăzi despre o posibilă revenire în fotbalul argeşean.
Se confirmă proverbul din bătrâni, mai bine mai târziu decât niciodată. Mă bucur să aud că oamenii şi-au exprimat dorinţa să revin şi să punem umărul la revitalizarea echipei FC Argeş. Vreau să ştiţi că se fac nişte eforturi însă nu se apasă tasta care trebuie. Primul mesaj care trebuie înţeles este că pentru a aduce lumea din nou la stadionul Nicolae Dobrin este apartenenţa. Atâtat timp cât apartenenţa echipei depinde de un nume, spectatorii nu vor veni la stadion. Deci primul mesaj este că primăria trebuie să accepte să preia echipa chiar în aceste condiţii grele pentru a transmite un mesaj spectatorilor că echipa este a oraşului, este a judeţului. Acesta este cel mai important mesaj , a declarat Constantin Stroe.
Constantin Stroe a clarificat şi situaţia echipei din 2001, atunci când în Trivale a venit Cornel Penescu. Stroe spune că echipa nu era în faliment şi cont era şi o sumă importantă de bani. În plus, Constantin Stroe susţine că a vorbit deja cu două persoane ce ar dori să preia pe FC Argeş însă cu o singură condiţie, datoriile de la club să fie achitate de cel care le-a făcut, de Cornel Penescu.
În 2001 când am lăsat echipa am lăsat-o cu un cont în care se aflau 760 000 de dolari. Vreau să vă spun că aseară, probabil după efortul făcut de aceşti suporteri, am fost căutat să fiu întrebat dacă vreau să revin. Atâta timp cât administartorul financiar nu pune pe masă un audit cu datorii zero, nu va veni nimeni pentru că în spatele unor datorii se ascund multe altele. Dacă acest lucru se va întâmpla eu mă pot implica să aduc finanţator fără fiţe, fără pretenţii care să ajute acest club să îşi continuie istoria. Este un capitol la care eu ţin foarte mult pentru că eu am pus mult suflet.În acest moment am doi oameni care s-ar implica dacă au în faţă un document semnat de Direcţia Finanţelor Publice şi de administratorul judiciar numit pentru tratarea insolvenţei din care să rezulte datorii zero. Cine şi-a făcut datoriile să şi le preia, nu este normal ca cineva să-i plătească datoriile. Dacă avem un asemenea document pot să mă implic să aduc finanţator fără probleme dar şi să ajut noua conducere. Nu vreau să revin la 1992 dar vreau să vă spun că eu sunt cel care a fost la dânsul în birou, pentru că văd că îşi asumă nişte merite. Eu am încrede în Tudor Pendiuc pentru că ştiu că dacă a promis în faţa mulţimii că nu lasă FC Argeş se va ţine de cuvânt iar eu atunci o să vin să îl ajut, a declarat Constantin Stroe.

Viceprimarul Piteştiului anunţă: „Nu vom prelua datoriile FC Argeş“
După ce familia Penescu a decis să bage clubul în insolvenţă, la FC Argeş s-a instalat haosul. Antrenorii echipei şi jucătorii au rămas legaţi de club, pentru că Nicolae Enoiu, administratorul judiciar desemnat de instanţă să redreseze clubul, le-a menţinut convenţiile pe care le aveau cu gruparea din Trivale. Situaţia ar putea fi lămurită în mare măsură la jumătatea acestei luni.
Pe 15 iulie va avea loc Consiliul de Administraţie al clubului FC Argeş, la care vor participa reprezentanţii acţionarilor. Printre cei care deţin acţiuni la clubul alb-violet se numără şi Primăria Piteşti, chiar dacă procentul este unul nesemnificativ. Viceprimarul Piteştiului, Cornel Constantin Ionică, a confirmat că instituţia pe care o reprezintă va avea un reprezentant la acea şedinţă: „Voi merge la şedinţa Consiliului de Administraţie şi voi asista la discuţii. Piteştiul trebuie să aibă echipă de fotbal în continuare. SCM Piteşti nu a avut un parcurs bun în această ediţie de campionat. Autorităţile locale nu vor abandona fotbalul, însă nu putem să acordăm finanţare totală nici unei echipe. Putem veni în sprijinul activităţii doar parţial. Vreau să se înţeleagă foarte clar că nu vom prelua datoriile clubului FC Argeş“.

Daniel Ghiţă, în tabăra celor de la FC Olt Slatina
Fotbalist a cărui carieră este legată de FC Argeş, fundaşul lateral de 30 de ani Daniel Ghiţă a semnat un contract pe două sezoane cu FC Olt Slatina. Jucătorul defensiv a fost o bună perioadă de timp căpitan al grupării din „Trivale”, aflată, în acest moment, în pragul desfiinţării.
Fundaşul dreapta Daniel Ghiţă a semnat cu divizionara secundă slătineană. Fotbalistul argeşean a parafat o înţelegere valabilă doi ani de zile.

Acţiunile grupării din Trivale valorează un leu
Post 05 Iulie 2013
sportarges.ro
După o perioadă de incertitudine, cauzată de intrarea clubului în insolvenţă, lucrurile ar putea intra pe un făgaş normal la FC Argeş. Nicolae Enoiu, administratorul desemnat de instanţă să redreseze clubul din Trivale, a obţinut o primă victorie în faţa familiei Penescu, acţionarul majoritar al grupării din Trivale. Omul de care depinde viitorul echipei alb-violete a reuşit să-l scutească pe eventualul investitor de o sumă importantă de bani, în cazul în care va dori cineva să preia echipa.
Enoiu a reuşit ieri să-l facă pe acţionarul majoritar să renunţe la acţiunile pe care le deţine, dar şi la banii pe care i-a băgat în club: Am făcut notificările pentru toţi creditorii clubului, care nu mai sînt aşa de mulţi ca în primă instanţă. Am obţinut de la familia Penescu un act prin care cedează acţiunile pe care le deţin la club contra sumei de 1 leu, în eventualitatea în care vreun investitor va dori să preia echipa. Firma Top Investment Finance deţine 55,46% din capitalul social, iar Muntenia Hypermarket, 36,9% din capitalul social. Ambele sînt administrate de Ion Pantoiu. În afară de cedarea acţiunilor contra sumei de 1 leu, am mai obţinut o hîrtie prin care Andrei Penescu renunţă la banii pe care i-a băgat în club. Este vorba de suma de 3.300.075 lei. Aceste hîrtiii le-am depus deja la instanţă.
Întîlnire cu primarul Pendiuc
Reprezentantul desemnat de stat să se ocupe de FC Argeş este convins că, împreună cu autorităţile locale, va găsi o soluţie pentru salvarea clubului FC Argeş: La începutul săptămînii viitoare, voi avea o întîlnire cu domnul primar Pendiuc, în care îi voi spune în amănunt care este situaţia clubului. Îi voi prezenta acele hîrtii care atestă că familia Penescu cedează acţiunile pe suma modică de 1 leu şi renunţă fără nici o pretenţie la cei 3.300.075 lei pe care i-a băgat în club. Împreună cred că putem găsi o soluţie pentru salvarea acestui club, care este un brand al judeţului. Am vrut să mă întîlnesc cu el şi în aceste zile, dar ştiu că este plecat în China. Voi aştepta să se întoarcă şi ne vom aşeza la masa discuţiilor.

10.07.2013
Primarul Pendiuc are soluţii pentru FC Argeş
După o perioadă de incertitudine cauzată de intrarea clubului în insolvenţă, lucrurile ar putea intra pe un făgaş normal la FC Argeş. Clubul din Trivale ar putea avea în scurt timp un nou patron după ce acţionarul majoritar al grupării din Trivale, familia Penescu, a renunţat la acţiunile pe care le deţine şi la banii pe care i-a băgat în club.
Nicolae Enoiu, administratorul judiciar al lui FC Argeş, a avut ieri o întîlnire cu primarul Tudor Pendiuc pentru găsirea unei soluţii de salvare a clubului în care s-au lămurit mai multe aspecte care erau neclare pentru autorităţile locale.
Investitorul trebuie să asigure cheltuielile curente
Omul desemnat de instanţă să se ocupe de destinele clubului alb-violet ne-a spus cum au decurs discuţiile: „M-am întîlnit cu domnul primar Pendiuc şi i-am prezentat situaţia la zi a clubului. I-am predat actele prin care acţionarul majoritar al clubului, familia Penescu, a renunţat la acţiunile pe care le deţine şi la banii pe care i-a investit în club. I-am spus că un eventual investitor care va dori să preia echipa va trebui să asigure cheltuielile curente care ţin de pregătirea specifică, cantonament şi de începerea competiţiei, dar şi de datoriile care sînt acum la club. I-am spus că nu am găsit nimic în patrimoniul clubului şi că sediul, cantonamentul şi autocarul sînt pe fundaţie. Un eventual investitor va beneficia de aceste lucruri pe baza unui contract de comodat care este şi acum în vigoare. L-am informat că pe 15 iulie se reuneşte echipa şi că nu pot să ţin la infinit jucătorii legaţi de club, dacă nu au o garanţie că situaţia se va schimba. Voi face şi o informare scrisă asupra acestor aspecte“.
Primăria se interesează de siglă şi palmares
Enoiu este convins că autorităţile locale se vor implica în salvarea clubului: „Domnul primar m-a întrebat despre palmaresul clubului şi dacă brandul şi sigla clubului sînt înregistrate la OSIM. I-am spus lui Cătălin Barbu să îmi prezinte un act cu situaţia juridică a acestor lucruri. L-am asigurat pe domnul primar că cine va lua echipa o va prelua cu lotul de jucători, dar şi cu grupele de la Centrul de Copii şi Juniori. I-am cerut ca în scurt timp să soluţionăm problemele angajaţilor. Pînă săptămîna viitoare trebuie să am date certe, pentru că nu pot ţine angajaţii clubului şi jucătorii fără salarii. Dacă nu se rezolvă problema, pot să cer declararea simplificată a procedurii de faliment, iar dacă se rezolvă situaţia trebuie să cer continuarea perioadei de observaţie. Reprezentanţii Primăriei s-au arătat încîntaţi la finalul discuţiilor“.
Pendiuc: „Clubul poate avea un alt patron în scurt timp“
După întîlnirea dintre administratorul judiciar Nicolae Enoiu şi primarul Tudor Pendiuc am discutat şi cu edilul piteştean. Pendiuc ne-a dat asigurări că, în scurt timp, clubul FC Argeş poate avea un nou patron: „În urma discuţiei cu domnul Enoiu am aflat care este realitatea la clubul FC Argeş. Ştim ce datorii sînt la echipă, pentru că am intrat în posesia actelor prin care domnul Penescu a renunţat la acţiunile pe care le deţinea şi la banii investiţi. Vă pot spune în premieră că sînt doi oameni de afaceri interesaţi să preia FC Argeş. Cu unul dintre ei mă voi întîlni mîine (n.r. - azi). Cei doi oameni de afaceri nu sînt piteşteni şi nici argeşeni. Sînt din afara judeţului. Pînă la sfîrşitul săptămînii situaţia va fi clarificată, iar dacă discuţiile vor merge bine, clubul va avea un alt patron“.

Investitorii nu trebuie să fie speriaţi
Luni seară, la sediul clubului alb-violet din strada Armand Călinescu, a avut loc Adunarea Generală a acţionarilor grupării din Trivale. La această întîlnire au participat reprezentanţii Primăriei Piteşti, administratorul clubului FC Argeş, Cătălin Barbu, şi trei jurişti de la firma Pricewaterhouse Coopers Bussines Recovery Services. Primii care şi-au făcut apariţia au fost viceprimarul, Cornel Ionică, directorul Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Piteşti, Constantin Zichil, şi directorul Primăriei Piteşti, Dan Teodorescu. Cu 20 de minute întîrziere faţă de ora stabilită şi-a făcut apariţia şi Cătălin Barbu, însoţit de avocatul clubului. După 20 de minute, reprezentanţii Primăriei au anunţat că firma care s-a ocupat de insolvenţa PIC-ului a susţinut că deţine pachetul majoritar de acţiuni, arătînd o hotărîre definitivă şi irevocabilă în acest sens dată de instanţă.
Investitorii nu trebuie să fie speriaţi
Administratorul judiciar al clubului, Nicolae Enoiu, a lămurit lucrurile în privinţa firmei Pricewaterhouse Coopers Bussines Recovery Services: Am toate documentele şi vă pot spune că există o hotărîre din ianuarie 2012 privind componenţa acţionariatului. Acţionari majoritari ai clubului sînt Top Investment Finance, cu 55,46% din capitalul social, şi Muntenia Hypermarket, cu 36,9% din capitalul social. Firma PIC deţine doar 1,2% din acţiuni. Cei de la Pricewaterhouse au o hotărîre dată de instanţă asupra unei firme care nu mai există, pentru că a intrat în faliment. Hotărîrea este nulă, întrucît firma a fost lichidată. Am depus la Primărie certificatul constatator, în care se specifică foarte clar că acţionarii majoritari sînt Top Investment Finance şi Muntenia Hypermarket, care au renunţat la procentele pe care le deţineau şi la banii băgaţi în club. Actul depus de mine acum cîteva săptămîni la Tribunalul Comercial Argeş şi la Primărie, conform căruia familia Penescu a renunţat la cele 93% din acţiuni contra sumei modice de 1 leu, este valabil şi în vigoare. Potenţialul investitor va avea de plătit 3 milioane de lei la Fisc şi 300.000 lei salariile angajaţilor clubului la care se adaugă capitalul curent pentru continuarea activităţii clubului. Banii către Finanţe pot fi reeşalonaţi pe o perioadă de 3 ani ce poate fi prelungită cu încă 1 an.
Foto: Tameş se pregăteşte cu FC Argeş
FC Argeş a efectuat astăzi primul antrenament în efectiv complet sub comanda lui Iulian Crivac şi a lui Adrian Dulcea. Alb-violeţii s-au pregătit pe terenul II de antrenament iar alături de ei a fost şi Iulian Tameş, mijlocaşul dorind să revină în Trivale dacă gruparea ar fi preluată de un investitor. Cu exepţia lui Dănuţ Ivănică, toţi fotbaliştii care stau în afara Piteştiului nu s-au prezentat la şedinţa de pregătire. Astfel, FC Argeş a reluat oficial antrenamentele la două zile de la reunirea lotului. Chiar dacă echipa a fost înscrisă în liga a II-a, în acest moment situaţia este incertă la club, iar dacă până luni nu va apărea un investitor în Trivale, administratorul judiciar Nicolae Enoiu le-a promis jucătorilor că vor deveni liberi de contract.
Pendiuc: 'Nu m-a sunat nimeni să discutăm despre o eventuală preluare a echipei'
În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la primărie, Tudor Pendiuc a vorbit despre situaţie echipei FC Argeş: Oriunde mă duc mă întreabă lumea de FC Argeş. Le-am spus să mă mai lase pentru că nu pot să iau decizii peste noapte. Am auzit prin presă că se laudă unii că au adus ei investitori la FC Argeş dar pe mine nu m-a sunat nimeni să discutăm despre o eventuală preluare a echipei. Să nu creadă lumea că este coadă de investitori la primărie iar eu nu vreau să-i primesc. Până în acest moment nu am fost sunat de nimeni. Eu totuşi cred că echipa se va salva altfel nu mai abordam acest subiect, a declarat edilul oraşului.
Pendiuc: 'Avem soluţii pentru FC Argeş'
Tudor Pendiuc susţine că a găsit o soluţie pentru ca FC Argeş să meargă mai departe. În cadrul unei emisiuni de pe postul local Alpha TV, edilul oraşului a declarat: M-am întâlnit cu domnul Constantin Stroe şi amândoi avem aceleaşi gânduri. Noi nu putem să preluăm fosta societate care are multe probleme juridice şi avem o soluţie. SCM Argeşul va deveni FCM Argeş Piteşti iar cu această echipă dorim să facem performanţă şi să preluăm palmaresul de la fost echipă. În acest an o sa încercăm să atragem un investitor pentru ca echipa să ajungă cât mai rapid în prima ligă. În cazul în care la FC Argeş va apărea un investitor şi echipa se va salva de la faliment, atunci o să mergem cu ambele formaţii, a declarat Tudor Pendiuc.