Subpage under development, new version coming soon!
Subject: Discutii SOKKER
Eu m-am obisnuit ca in fiecare sezon sa am o serie de rezultate proaste inexplicabile, fix cand imi merge bine. Tocmai ce am incheiat o serie de 3 infrangeri consecutive. Una dintre infrangeri a fost impotriva unei echipe pe care am batut-o mereu fara probleme iar rezultatul a fost surprinzator deoarece echipa respectiva nu a facut nimic special intre timp ca sa ajungem de la 4-1 pentru mine la 2-0 pentru advsersar :(
Sunt multe astfel de probleme care ar putea fi rezolvate fara a cheltui bani pentru că nu e nevoie de implementarea unor lucruri noi. Am pățit şi să scap singur cu portarul in ultima remiză iar faultul nu s-a soldat nici măcar cu un cartonaş galben deși fundașul advers era făcut în poziție de ultim apărător. Să nu mai pomenesc de faptul că folosind aceeaşi tactică şi eu şi adversarul în tur câştig ușor și clar iar în retur pierd sau fac egal deşi jucătorii mei cresc mereu în skill-uri iar a adversarului folosind jucători de peste 30 de ani scad. Am observat că antrenamentul poate influența forma jucătorilor. Spre exemplu atacantul meu Brandimarte a scăzut la tragic pentru că am antrenat viteza, iar mijlocașii de când au inceput să primească pase nu le place deloc și au început să scadă forma, înainte antrenasem viteza. Dar acum că Brandimarte a ajuns la 17 și Pompili la 18 viteză, am trecut pe tehnică iar forma eu zic că va crește la primul menționat.
Eu am cateva saptamani de joc, pana acum a fost interesant. Sa cumpar jucatori sa stau cu ochiul pe piata de transferuri, sa pandesc un antrenor bun si ieftin cu salariu mic, sa fac tactici si sa le imbunatatesc conform cu calitatile jucatorilor mei. Acum incep sa intru intr-o stare de amorteala. Rog sfaturi...
a4 to
Dumitru CM
"Nivelul satisfacției din ultimele meciuri:
93.7466%"
cat de precisi sunt devi...
93.7466%"
cat de precisi sunt devi...
Numărul suporterilor:
2360
Evaluarea sezonului curent:
eșec total
Evaluarea sezonului anterior:
succes important
Nivelul satisfacției din ultimele meciuri:
0%
Nivelul satisfacției raportat la îndeplinirea așteptărilor:
0%
:))))
Ca sa fie tacamul complet, de 2 sezoane am 200 lei pretul la bilete !!!
Si totusi se ambitioneaza sa vina la meci si cumpara cam un sfert din bilete !

SoL to
Dumitru CM
In primul rand nu te astepta sa te tina ore intregi ocupat, daca nu esti in transformari cu echipa vor fi zile cand nu se inteampla nimic important in joc. Asa e la inceput, e antrenant pana te pui in regula, dupa care sunt doar zilele cu meciuri.
Dar ca sa nu te plictisesti cat intri aici:
- Citeste forumurile, ai foarte multe de aflat despre joc.
- Citeste si forumurile internationale, nu te limita doar la al nostru.
Si ce sa mai faci ca incepator:
- Antreneaza jucatori tineri(16, 17, 18 ani), daca m-as apuca din nou de joc as incepe cu fundasi, se antreneaza usor si sunt destul de scumpi(gasesti sfaturi pe forumul incepatorilor, s-a scris mult despre asta).
- Strange bani si mareste stadionul macar pana la 10000 de banci sau chiar scaune(gasesti sfaturi pe forumul incepatorilor, s-a scris mult despre asta).
- Strange niste bani si deschide scoala de juniori. Ti-ar trebui sa ai macar un antrenor decent care sa-ti "spuna" daca un junior e de tinut sau nu in scoala(gasesti sfaturi pe forumul incepatorilor, s-a scris mult despre asta).
- Perfectioneaza tactica si fa-ti si altele. Momentan nu inteleg ce face nr 9 si 10 in tactica ta, alearga prea mult, obosesc, le scade eficacitatea skilurilor pana la final de meci.
Spor si sper sa-ti placa!

Uite si tutorialul asta in caz ca nu ai dat peste el.
https://sokker.org/forum_topic/ID_forum/1259/ID_topic/3586245/pg/1
https://sokker.org/forum_topic/ID_forum/1259/ID_topic/3586245/pg/1
Dumitru CM to
SoL
Uauu mi-ai dat de citit un roman, interesant. Cateva zile bune am treaba, cand il termin revin aici pe forum. Multumesc frumos.
Momentan esti in liga V si probabil castigi fara prea mult efort. O sa urci in IV, o sa vezi ca incepi sa pierzi destul de des...sa vezi atunci timp consumat gandind cum sa faci sa fii mai bun: analiza jucatori, tactici, urmarit piata, citit forum etc
De groază a ajuns piață de portari..
18 gk., 11 pace , 11 pass- 22 ani - 6.5 mil lei
18 gk., 11 pace , 11 pass- 22 ani - 6.5 mil lei
Am listat unul de 21 de ani cu 18+ portar , 11 viteza si 11 pase de 5 ori pana l-am vandut cu 16 milioane la inceput de sezon....
Se vanduse un portar moldovean cu cateva zile inainte cu 32 sau 36 de milioane parca divin si incredibil viteza , si am zis ca poate iau si eu vreo 20 pe el....
Nu se mai merita antrenati decat pt NT.
Se vanduse un portar moldovean cu cateva zile inainte cu 32 sau 36 de milioane parca divin si incredibil viteza , si am zis ca poate iau si eu vreo 20 pe el....
Nu se mai merita antrenati decat pt NT.
La portari este tragedie, am luat divin cu 3.5 mil. Intr-adevar la 23 ani si Polonez dar mi se pare f putin. Nu mai zic ca dupa cateva etape a facut divin+, este cel de jos.
Kajetan Pytlarz, vârsta: 23
club: Suporterul 1.0, ţara: Polska
valoare : 12 310 000 lei
salariu: 101 200 lei
foarte bun [9] forma
briliant [14] disciplina tactică
înălţime: 173 cm, greutate: 67.5 kg, IMC: 22.55
formidabil [11] rezistenţă divin + [18] portar
excelent [10] viteză adecvat [6] apărare
mediu [5] tehnică mediu [5] construcţie
excelent [10] pase mediu [5] atac

Dar, chiar bsnuieste cineva de ce a scazut asa tare piata la portari? Si preturile sunt mici, si nici nu sunt de vanzare. Inainte in fiecare zi gaseai 2-3 divin pe TL, acum sunt 2-3/saptamana.
Fostii cumparatori de portari: vi-i antrenati voi acum? Sau folositi portari cu skiluri mai mici? Sau pur si simplu s-a nimerit ca inca nu au imbatranit si nu aveti nevoie de altii inca?
Fostii cumparatori de portari: vi-i antrenati voi acum? Sau folositi portari cu skiluri mai mici? Sau pur si simplu s-a nimerit ca inca nu au imbatranit si nu aveti nevoie de altii inca?
Toata lumea poate antrena portari acum , plus ca skillul de gk creste foarte repede , e o infuzie de portari pe piata acum si nu-i mai vrea nimeni....
Tocmai asta ziceam, ca nici pe piata nu mai sunt. Acum e doar un venezuelan pe TL sub 23 de ani, GK peste 16 si viteza peste 13. Si au mai fost 2 toata saptamana. Mult mai putini ca acum 1 an de exemplu.
Si in cazul tau concret: ai inceput sa-ti antrenezi portarii dupa schimbarea modului de antrenament?
Si in cazul tau concret: ai inceput sa-ti antrenezi portarii dupa schimbarea modului de antrenament?