Subpage under development, new version coming soon!
Subject: Serbia - Romania
10nutz [del] to
All
Sambata 24.01.2009 Romania intalneste Serbia intr-un meci oficial din Grupa A - Preliminarii Campionat Mondial.
In acest moment, Romania ocupa pozitia 12 in clasamentul general al echipelor nationale, iar Sebia ocupa locul 21.
Serbia are 58 divizii si ceva mai putin de 300 utilizatori, iar noul sau antrenor FludonJa joaca Sk din data de 16.09.2005, a reusit sa promoveze pana in prima liga sarba si a castigat de 2 ori bronzul in Cupa Serbiei.
Serbia, oficial Republica Serbia este o republică în sud-estul Europei care a fost unită până în anul 2006 cu Muntenegru într-o federaţie numită Federaţia Serbia şi Muntenegru.
Rădăcinile statului sârbesc se regăsesc în prima jumătate a secolului al IX-lea. Regatul Serbiei a fost fondat în secolul al XI-lea, iar în secolul al XIII-lea a devenit în cele din urmă Imperiul Sârb. După 1918, Serbia a fost unul dintre membrii fondatori ai Iugoslaviei în diferitele sale forme (Regatul Iugoslaviei, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia şi Republica Federală Iugoslavia).
Serbia este situată în cuprinsul a două regiuni istorico-geografice, Balcanii de Vest şi partea de sud a Câmpiei Panoniei. Are graniţe comune cu Albania, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, România şi Ungaria. Fără a avea ieşire directă la mare, Serbia are acces prin intermediul Dunării la Marea Neagră şi Europa Centrală.
Va asteptam in numar cat mai mare sa va sustineti echipa favorita si impreuna sa obtinem victoria.
Hai ROMÂNIA! [url=glowna.php?teamID=9][/url]

FORZA ROMANIA !!! .. ii rupem, trebuie sa ii rupem
[URL=http://s02.flagcounter.com/more/Ub5Y][/URL]
Ia sa vedem daca sunt si strainii interesati de ceea ce discutam. ;)
(edited)

Ce e cu linistea asta? Unde sunt fanii Romaniei???
asa a fost mereu .. se asteapta primul esec si apoi or sa apara si fanii :)):))
Sustinatori are 10nutz, prin randurile celor din ligile inferioare :P
Eu sunt prezent la apel, dar nu am niciun cuvant de spus in legatura cu tactica si echipa :)
decat: BAFTA!!!

Sa fie...
Suntem pregatiti pentru meciul de sambata.
Pana atunci, vom vedea maine victoria RO U21 impotriva Turciei...

Baga mare ioane. Scoate untul din ei ca au cam somat in ultimul timp
HAI ROMANIA
HAI ROMANIA
Inca putin si incepe meciul. Aveti toti locuri pe scaune sau stati si in picioare? ;))